Reinhard Gebhard, de origine germană, a primit licența de avocat în Germania în data de 3 august 1977 și a devenit membru al Baroului din Stuttgart, în calitate de colaborator independent. Câteva luni mai târziu, Gebahard s-a stabilit cu traiul în Italia, împreună cu soția sa, de origine italiană, și cei trei copii ai săi. El și-a început activitatea profesională în Italia în data de 1 martie 1978, mai întâi în calitate de colaborator cu drepturi de colaborare liberă, la o casă de avocatură din Milan. Ulterior, pentru o perioadă de nouă ani, el a fost membru asociat al aceleiași casă de avocatură. Autoritățile italiene nu au înaintat careva pretenții față de acesta privind activitatea sa în aceea perioadă. În data de 30 iulie 1989, Gebahard și-a deschis, însă, propria casă de avocatură în Milan. El declară că exercită în Italia o activitate esenţială extrajudiciară de asistenţă şi reprezentare pentru persoane vorbitoare de limba germană (activitate care reprezintă 65% din cifra sa de afaceri), precum şi o activitate de reprezentare a unor persoane vorbitoare de limbă italiană în Germania şi Austria (activitate care reprezintă 30% din cifra sa de afaceri). Restul de cinci la sută reprezintă asistenţa acordată unor practicieni italieni confruntaţi cu probleme de drept german. Ulterior, mai mulți apărători italieni, inclusiv foști asociați ai lui Gebhard, au sesisat Baroul din Milano indicând că Gebhard utilizează în documentele oficiale formularea ”avvocato” și nu ”avvocati”, așa cum stabilește legislația națională. Consiliul Baroului a decis interzicerea termenului de ”avvocato” și a aplicat o sancțiune disciplinară față de Gebhard, pentru încălcarea legislației privind desfășurarea permanentă a activității profesionale în Italia. Câteva luni mai târziu, Gebhard a depus o cerere pentru a deveni membru al Baroului. În cerere, el a făcut referință la Directiva Uniunii Europene privind recunoașterea diplomelor de studii superioare între statele UE. Baroului nu a luat careva decizii referitor la solicitarea avocatului de origine germană, în schimb a decis suspendarea dreptului acestuia de a presta servicii juridice pentru o perioadă de șase luni. Gebhard a atacat această decizie în instanțele din Italia. De asemenea, el a contestat și faptul că nu a fost admis în calitate de membru al Baroului de avocați din Milan. Autoritățile italiene s-au adresat, ulterior, către CtEDO pentru a se pronunța. Directiva 77/249 spune că avocatul este în drept să utilizeze titulatura profesională utilizată de către statul membru de unde provine și ea trebuie să fie în limba oficială a acestui stat. De asemenea, pentru a presta servicii, avocații trebuie să indice organizația care i-a oferit licența. Norma mai stabilește că pentru exercitarea activităţii de reprezentare şi de apărare, avocatul respectă regulile de conduită profesională ale statului membru gazdă, fără a aduce atingere obligaţiilor care îi incumbă în statul membru de provenienţă. Pentru exercitarea tuturor celorlalte activităţi, avocatul este supus condiţiilor şi regulilor de conduită profesională din statul membru de provenienţă, fără a aduce atingere respectării normelor care reglementează profesia în statul membru gazdă, oricare ar fi originea acestora, în special a celor privind incompatibilitatea între exercitarea profesiei de avocat şi exercitarea altor activităţi în statul în cauză, secretul profesional, relaţiile cu alţi avocaţi, interzicerea asistării de către acelaşi avocat a unor părţi cu interese opuse şi publicitatea. Directiva a fost promulgată și de către Italia. În document fiind specificat expres că statul permite avocaților licențiați în statele membre să desfășoare activitate temporară pe teritoriul său. Prin urmare, Curtea a concluzionat că activitatea temporară a avocatului trebuie examinată nu doar din perspectiva duratei serviciilor prestate, dar și privind regularitatea, periodicitatea și continuitatea acestora. Totodată, caracterul temporar al activității, permite prestatatorului de serviciu să se echipeze cu cele necesare, inclusiv să-și deschidă un oficiu. Astfel, cetățeanul unui stat membru UE are dreptul să desfășoare o activitate profesională pe teritoriul altui stat. În cazul în care aceste servicii sunt cu permanente, atunci acest fapt este reglementat de către normele privind dreptul de stabilire și nu cele privind prestare de servicii. Directiva Uniunii Europene mai specifică că dacă inițierea unei activități specifice nu este reglementată direct în legislația națională, atunci persoana are dreptul să presteze servicii în baza licenței obținute în alt stat membru. CtEDO s-a pronunțat pe marginea cazului în anul 1995.