Imixtiunea, sub orice formă, în activitatea agentului constatator cu scopul de a împiedica exercitarea atribuţiilor funcţionale se va sancţiona cu amendă. Potrivit unor amendamente la Codul contravențional, aprobate de Guvern, amenzile vor varia de la 24 la 36 de unităţi convenţionale (de la 1.200 până la 1.800 de lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 30 la 60 de ore. Totodată, acţiunile săvârşite cu folosirea situaţiei de serviciu, dacă aceasta nu constituie infracțiune se sancţionează cu amendă de la 30 la 50 de u.c. aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 100 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a deţine anumite funcţii sau de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an. În redacția actuală, Codul contravențional prevede sancțiuni doar pentru nesubordonarea cu rea-voinţă dispoziţiei sau cererii legitime a colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept. Mai exact, nesubordonarea cu rea-voinţă dispoziţiei sau cererii legitime a procurorului, a ofiţerului de urmărire penală, a ofiţerului de informaţii şi securitate, a angajatului cu statut special al Ministerului Afacerilor Interne, a altei persoane, aflate în exerciţiul funcţiunii sau al datoriei obşteşti de asigurare a securităţii statului, de menţinere a ordinii publice şi de combatere a criminalităţii, se sancţionează cu amendă de la 24 la 36 de u.c. sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 30 la 60 de ore.