Planificarea și efectuarea activității de control în baza analizei riscurilor se va face pentru a crește nivelul de obiectivitate și eficiență a deciziilor în privința efectuării controalelor. Metodologia generală privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător în baza analizei riscurilor, care a fost publicată în Monitorul Oficial, se va aplică corespunzător la elaborarea metodologiilor sectoriale de efectuare a controlului de stat asupra activității de întreprinzător în baza analizei riscurilor pentru domeniile de activitate atribuite în competența organelor de control. Esenţa controlului de stat asupra activităţii de întreprinzător în baza analizei riscurilor rezidă în distribuirea acestora conform celor mai importante criterii de risc relevante domeniului de control atribuit şi în acordarea punctajului corespunzător după o scară prestabilită, raportat la ponderea fiecărui criteriu, în funcţie de relevanţa sa pentru nivelul general de risc. Aplicarea punctajelor aferente fiecărui criteriu se efectuează pentru fiecare persoană supusă controlului/unitate controlată şi este urmată de elaborarea clasamentului acestora în funcţie de punctajul obţinut, în corespundere cu nivelul individual de risc estimat. Analiza riscurilor se utilizează pentru alegerea acțiunilor adecvate dintre mai multe acțiuni alternative.  Elementele procesului de analiză a riscurilor (criteriile de risc, descrierea criteriilor de risc, atribuirea punctajului și ponderii) se bazează pe prevederile Legii privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, precum și pe: 

• datele științifice disponibile; 
• analiza informațiilor privind riscurile, incidentele/ accidentele stabilite de organul de control sau de instituții conexe; 
• practicile relevante ale altor state. 

Potrivit documentului, la stabilirea probabilității apariției prejudiciului pot fi utilizate următoarele criterii de risc generale: 

• domeniul activității economice;
• metoda de producție;
• istoricul conformității sau neconformității cu prevederile legislației, dar şi cu prescripțiile organului de control; 
• existența sistemelor interne de management al calității;
• data ultimului control.

În același timp, la stabilirea mărimii prejudiciului pot fi utilizate următoarele criterii de risc generale:

• dimensiunea unității de producție;
• dimensiunea operațiunii economice;
• volumul producției;
• locația unității care constituie obiect al controlului;
• domeniul activității economice;
• metoda de producție;
• numărul de persoane angajate.

Criteriile de risc stabilite trebuie să respecte următoarele principii:

• să fie relevante scopului activităţii organului de control;
• să acopere toate întreprinderile pasibile controlului efectuat de către organul de control ce le aplică. Criteriile alese trebuie să fie relevante activităţii şi/sau însuşirilor persoanelor supuse controlului şi/sau bunurilor utilizate/ produse de acestea; 
• să fie bazate pe informaţie certă, veridică şi accesibilă. În primul rând vor fi alese criteriile care acordă posibilitatea de atribuire a gradului de risc unei persoane/unități concrete, în baza unei informaţii valorice (statistice) ce poate fi obţinută, ori de câte ori este necesar, din surse exterioare care nu ţin nici de activitatea organului de control, nici de datele furnizate direct de întreprindere; 
• să poată fi ierarhizate conform ponderii şi intensităţii riscului pe care îl reflectă; 
• să fie raportate la caracterul multidimensional al izvoarelor de risc: este esenţial să nu se suprapună şi să fie alese cele ce ţin de subiect, obiect şi de raporturile anterioare cu organul de control. 

Mai mult, criteriile de risc utilizate în mod obligatoriu, indiferent de specificul fiecărui domeniu de control, sunt următoarele: 

1. domeniul activității economice; 
2. subiectul controlat (în acest caz se utilizează un criteriu de risc ce se referă la subiect şi reflectă mărimea acestuia; de exemplu în funcţie de domeniul de control, poate fi ales volumul de vânzări, cifra de afaceri, numărul de angajaţi, volumul producţiei sau un alt criteriu specific subiectului, inclusiv având în vedere specificul subiectului determinat de domeniul de activitate etc.); 
3. istoricul conformității sau neconformității cu prevederile legislației, dar şi cu prescripțiile organului de control.