Bancnotele autentice, cărora le lipsește până la 45 la sută din suprafață sau care au fost reconstituite prin lipirea fragmentelor ce aparțin aceleiași bancnote, sunt retrase din circulație. În schimb, deținătoriilor li se achită contravaloarea acestora, în proporție de 100%. Totuși, dacă bancnotei îi lipsește mai mult de 45% din supravață, banca nu poate să achite valoarea ei. De asemenea, nu se plătește nici valoarea bancnotelor în privința cărora sunt motive să se considere că au fost deteriorate în mod intenționat. Acestea se rețin și se transmit Ministerului Afacerilor Interne. Prevederile sunt incluse în Regulamentul cu privire la operațiunile cu numerar în băncile din Republica Moldova, publicat recent, de către Banca Națională, în Monitorul Oficial. Totodată, sunt considerate necorespunzătoare circulației și se plătesc integral, adică 100% din valoare, bancnotele autentice care reprezintă oricare dintre următoarele defecte:
  • murdărie extinsă pe întreaga bancnotă, care duce la micșorarea cu 15 la sută a clarității imaginii;
  • dacă sunt scrise litere sau cifre (cel puțin două simboluri), amprenta ștampilei sau orice alt desen pe bancnotă;
  • inscripții lizibile în spectrul ultraviolet, efectuate cu substanțe speciale de către organele statului;
  • perforații, cu una sau mai multe orificii, diametrul fiecărui constituind trei milimetri sau mai mult;
  • una sau mai multe rupturi sau tăieturi, de cel puțin 15 milimetri fiecare, pe una dintre laturi;
  • una sau mai multe rupturi sau tăieturi, fiecare, cu lățimea de cel puțin patru milimetri și lungimea de cel puțin 15 milimetri, pe una dintre laturi;
  • o bucată sau câteva bucăți lipsă, pe cel puțin una dintre laturi, cu lungimea și lățimea de cel puțin șase milimetri;
  • cel puțin una dintre laturi este mai mică cu cinci milimetri decât dimensiunea stabilită;
  • bancnota reconstituită prin lipirea părților unei bancnote autentice, cu bandă adezivă, lipici sau cu alte mijloace, care acoperă o suprafață mai mare de 10 milimetri pe 40 milimetri;
  • una sau mai multe pete contrastante, care acoperă o porțiune de cel puțin cinci mm2;
  • una sau mai multe pete, îmbibate cu substanță unsuroasă, suprafața fiecăreia constituind cel puțin 15 mm2;
  • decolorarea sau dispariția cernelii de pe o porțiune sau de pe întreaga suprafață a aversului sau a reversului, în cazul bancnotei spălate sau supuse unor agenți chimici agresivi;
  • cel puțin un colț lipsă a cărui suprafață constituie cel puțin opt mm2;
  • firul de siguranță este deteriorat prin decuparea parțială sau totală;
  • rigiditatea mică a bancnotei rezultă din absența unei texturi ferme, cauzate de murdăria de pe suprafața ei;
  • plieri multiple aleatorii, care afectează înfățișarea acesteia, bancnota mototolită cu un nivel de reflexie sau de rigiditate scăzut;
  • bancnota îndoită sau cu cel puțin un colț îndoit, dar nu poate fi depliată și afectează  înfățișarea acesteia.
Dacă bancnotele pot fi îndreptate manual sau dacă inscripțiile sau desenele de pe ele pot fi înlăturate, acestea se repun în circulație. De asemenea, trebuie scoase din circuit, cu achitarea valorii acestora:
  • monedele metalice care și-au păstrat imaginea pe avers și revers, dar care în urma deteriorărilor mecanice sau a acțiunii unor factori de mediu și-au modificat forma inițială prin îndoire, lăgire, găurire sau topire;
  • monedele metalice care și-au păstrat imaginea pe avers și revers, dar și-au schimbat culoarea în urma acțiunii unor factori de mediu agresiv;
  • monedele metalice care și-au modificat forma inițială și cele care și-au schimbat culoarea, în urma acțiunii unor factori de mediu, dar care și-au păstrat imaginea pe avers și revers și la care este identificată valoarea nominală.
Bancnotele și monedele metalice fără putere circulatorie, al căror termen de schimb a expirat, se resping și nu se plătesc. Totodată, bancnotele și monedele metalice care nu sunt clar recunoscute ca fiind autentice se retrag din circulație și sunt predate subdiviziunii specializate a Ministerului Afacerilor Interne, pentru stabilirea autenticității. Dacă acestea sunt recunoscute ca autentice, atunci se restituie deținătorului, iar cele false nu se restituie și nu se plătește contravaloarea aestora. Bancnotele și monedele metalice uzate pot fi depuse la bancile comerciale licențiate în țara noastra sau la Banca Națională a Moldovei.