Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM) este renumit pentru acordarea serviciilor pro bono în cazuri grave. Cei de acolo, un grup de juriști entuziaști, testează de fiecare dată sistemul și schimbă anumite practici vicioase. Directorul IDOM, Vanu Jereghi, susține că în Republica Moldova serviciile pro bono nu sunt populare din cauza mentalității oamenilor. Care este experiența IDOM la acest capitol și ce au reușit să schimbe pe parcursul anilor, aflați din interviu. Bizlaw: De ce acordați servicii pro bono și, în general, care este menirea institutului? Vanu Jereghi: Institutul este format din 2007 de un grup de apărători ai drepturilor omului. Noi eram cinci oameni, care în acel moment aveam experiență de 10 ani de lucru în domeniul societății civile. De ce? Tot ceea ce se face în societatea civilă sau marea majoritate a activităților oferite de către societatea civilă sunt gratis. Suntem o organizație de watch dog, cei care luptă cu statul. Suntem o organizație de litigare strategică. Asta înseamnă că noi preluăm câteva cazuri din mulțime, acolo unde există practică vicioasă pentru oameni. Nu putem să-i reprezentăm pe toți și alegem cele mai reprezentative cazuri, mergem cu ele în instanță ca să testăm sistemul și să distrugem practicile vicioase. Dacă avem un perete care ne încurcă și trebuie demolat, noi nu luăm câte o cărămidă de sus, noi căutăm pilonii de bază și îi distrugem. În cazurile de litigare noi schimbăm practica, schimbăm legislația și politicile statului. Și avem mai multe exemple în acest domeniu. De exemplu, atunci când ne-am fondat ca IDOM, aveam experiență în sectorul neguvernamental și în acel moment am hotărât că trebuie să luăm acele domenii care nu sunt acoperite de alți colegi. Ne-am axat pe domenii HIV/SIDA, pentru că în acel domeniu nu lucraseră nimeni și în toți anii cât am muncit în alte organizații nu am văzut nicio plângere de la persoanele cu HIV.

Atunci când nu există plângeri sunt două motive: fie nu sunt probleme, fie că există frică de a se adresa. În cazul nostru a fost frica de a se adresa.

În prezent, noi nu avem bariere legislative. În 7-8 ani a fost modificată absolut toată legislația pe domeniul HIV. Și practici de violare a drepturilor omului, dacă există, sunt individuale și neînsemnate pentru toată societate sau domeniul HIV/SIDA. Victima consideră că este un caz foarte grav, dar dacă să vorbim per țară sau per sistem sunt cazuri nesemnificative. Noi avem un plan strategic. Asta înseamnă un document cu ce vom face în următorii 3-4-5 ani, unde vom interveni, pe ce domenii, prin ce metode, care vor fi rezultatele. De exemplu, pentru acest an trebuia să avem mai multe cazuri de litigare strategică pentru persoanele cu HIV. Noi am modificat deja draftul pentru că nu avem astfel de cazuri. Pentru noi nu este importantă cifra, ci rezolvarea problemei. BizLaw: Ce anume va motivat să vă implicați în acordarea serviciilor pro bono, pentru că în Republica Moldova serviciile gratuite încă sunt privite cu reticență? Vanu Jereghi: Ori există ceva în spate...cu siguranță există. Putem însă vorbi despre două direcții mari de pro bono. Toți beneficiarii noștri cred că noi lucrăm pro bono, ceea ce nu de fiecare dată este adevărat. Colegii mei în mare parte sunt avocați care lucrează 100% la IDOM. Au salariu fix și au mai multe dosare ca avocați freelanceri, care își aleg singuri dosarul. Colegii mei știu cu siguranță că vor avea suma de bani X în fiecare lună, colegii mei sunt dedicați victimelor, nu caută clienți îmbrăcați la costum, dar pot merge într-un internat psiho-neurologic și vorbi cu o persoană cu dizabilități care a trăit toată viața acolo sau stau la aceeași masă cu persoanele cu HIV. Colegii mei sunt o echipă de 10 ani formată, au plăcere din ceea ce fac. Ei pot sta și până dimineața la oficiu, e ceva normal pentru ei. Nu tot timpul am avut și avem surse financiare. Noi avem patru domenii strategice: HIV/SIDA am vorbit, despre sănătate mintală - psihiatria, malpraxisul și locurile de detenție. Lucrăm cu unele dintre cele mai vulnerabile grupuri. Psihiatria în general…

Eu tot timpul spun că dacă democrația a mai deschis ușa în penitenciare sau la poliție, în psihiatrie a rămas așa cum a fost. Sigur că se schimbă lucrurile, dar ele merg mai încet. Nu așa cum am fi vrut, dar merg spre bine.

Nu tot timpul am avut bani pentru a acoperi toate domeniile. De exemplu, în anii precedenți lucram din granturi, din proiecte. Un donator, când anunță un grant, spune că îl interesează domeniul HIV/SIDA sau psihiatria. Atunci când noi luăm bani pentru un domeniu, asta înseamnă că cele trei domenii rămân neacoperite și colegii mei, primind un salariu din acest proiect, ofereau timpul lor liber pentru cele trei domenii. Înțelegeau că aceste domenii sunt importante pentru organizație și pentru societate și colegii spuneau că dacă am fi lăsat aceste domenii ar fi murit și noi am fi murit ca organizație. În ultimii doi ani noi avem granturi de la Guvernul suedez, grant instituțional. Ne-au dat bani și au spus că acești bani sunt pentru implementarea planului strategic. În așa mod eu îi pot achita pe colegii mei proporțional. Sigur, aceasta nu este 100%, ei sunt achitați în jur de 80%, restul 20 de procente lucrează pro bono. Și chiar dacă avem, de exemplu, un contract, eu ca director al ONG-ului nu pot să prevăd absolut tot ceea ce ar trebui să facă un avocat, pentru că în afară că mergem în instanță, mergem în monitorizări sau scriem rapoarte, apar diferite chestiuțe sau suntem parte la diferite foruri naționale sau internaționale. Apar mereu solicitări să venim la ședințe, să prezentăm rapoarte. Acest lucru îl fac pro bono.  Pentru beneficiar este pro bono, dar eu pot să vorbesc despre cazuri 100% pro bono. Asemenea cazuri există în practica noastră, dar și a altor colegi avocați. De exemplu, noi am fost implicați foarte mult în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009, am lucrat cu victimele. IDOM a fost cea care a adunat toată informația, a scris rapoarte.

Noi, din 108 de plângeri, am reprezentat 38 de victime. Atunci a fost o solicitare a societății ca cineva să intervină și am văzut mulți avocați buni, tineri, care nu aveau experiență, dar care voiau să schimbe ceva.

Veneau la ședințe și spuneau că nu vor bani, dar vreau să ajute victima. S-a adunat un grup de 20-30 de avocați și discutam care ar fi strategia, iar avocații mai cu experiență spuneau că ar trebui să mergem așa sau altfel. Era un club al avocaților unde toți se întâlneau, au uitat de bani și voiau să schimbe ceva. Lucrul pro bono este atunci când societatea așteaptă și există oameni care se mobilizează. Sigur că din 2000 de avocați să vină 30 e puțin, dar este deja un indicator. BizLaw: Referitor la cazurile de malpraxis, cum merg dosarele în acest domeniu? Nu avem o lege a malpraxisului și de obicei medicii scapa cu sancțiuni ușoare. Ați avut cazuri grave? Cum s-a întâmplat? A venit victima sau dvs. ați selectat cazul? Vanu Jereghi: Noi avem câteva metode de selecție a cazurilor. În primul rând mergem în teritoriu, în instituții rezidențiale, unde monitorizăm aceste instituții și preluăm cazurile de acolo. Persoanele sunt limitate în libertate. Primim apeluri, ușa este dechisă și oamenii vin mereu aici. Avem organizații partenere care ne redirecționează clienții. Nu este obligatoriu să avem o lege a malpraxisului. Noi am fost unicii care am făcut un raport referitor la ceea ce se întâmplă în țară, pentru că 10 ani în urmă am numit acest domeniu ”Drepturile pacientului”, ceea ce este ceva mult mai larg. Cu timpul ne îngustăm pe acest segment pentru a avea rezultate mai bune. Am avut cazuri foarte interesante, femei condamnate pentru avort tardiv. Condamnate pentru omor și au primit 20 de ani. Până la urmă au ieșit, dar au stat în detenție și șase ani. Cazurile le luăm din presă, în fiecare zi vezi ce s-a întâmplat, lumea de plânge pe medici și mai departe nu am văzut continuitate. A fost bomba și atât. Tot timpul îmi puneam întrebarea, și discutam cu colegii din presă, cine urmărește mai departe? Noi avem acum cred că 10 cazuri de malpraxis pe rol. Sunt cele mai complicate cazuri, pentru noi, în primul rând, care suntem juriști. Atunci când este o situație, ai de citit multă informație medicală. Apoi apare necesitatea unei expertize și trebuie să se răspundă la anumite întrebări. Procurorul sau achetatorul idee nu are ce întrebări să pună expertului din domeniul medical. Mai uniți ca medicii în țara asta nu este nimeni. Poate judecătorii, dar cam se termină. Medicii sunt cei mai uniți. Și aici apare problema: pe cine abordăm ca să ne ajute? Avem cazuri când am tradus un dosar. Inițial l-am descifrat, 70 de pagini, asta a durat două luni. Am angajat un medic rezident, care între orele lui, a descifrat. Apoi am transmis la traducere în engleză, după asta am transmis expertului în Marea Britanie. El a analizat și a spus unde nu a fost corect, ne-a trimis înapoi, am tradus în română și ne-am dus în instanța de judecată cu documentul, iar judecătorul a spus că expertul din Marea Britanie, oricând de bun nu ar fi, la noi nu este expert, la noi nu este înregistrat. Ca și în cazul Boboc. Am adus expertul care a făcut deshumarea, el nu a luat bani deloc, a venit pro bono, deoarece a fost invitat de o organizație din societate civilă și nu de o instituție a statului. A lucrat patru zile, a dat raportul autorităților, iar concluziile erau diferite de ce au scris ai noștri pe cazul Boboc. La noi până acum e scris în certificatul de deces că a murit din cauza gazului necunoscut. Iar judecătorul și procurorul au spus că expertul nu poate participa. El expert al ONU (Organizația Națiunilor Unite), a participat în Iugoslavia, a prezentat informații la Tribunalul de la Haga și ei spun că nu este înregistrat. A fost unicul caz când s-a facut deshumarea, cu participarea unuia dintre cei mai buni experți la nivel global. Ai noștri au rugat să prezinte diplomele. Un caz de pro bono pentru societatea noastră. Omul a făcut pro bono, serviciile lui cred că fără vreo 20-30 de mii de euro nu scăpam. BizLaw: Republica Moldova se poate lăuda în prezent cu o cultură pro bono bine definită și pusă la punct? Vanu Jereghi: Nu. Eu tot timpul spun că cei 7 ani de acasă sunt importanți și școala trebuie să ne învețe să facem ceva fără a aștepta remunerare. Pe mine tot timpul mă miră când oamenii spun că au primit 200 de ore de muncă în folosul comunității. Ieri am vazut o știre unde un miliardar chinez strânge gunoiul de pe strada unde trăiește, de 20 de ani, și spune că vrea să fie curat. Noi așteptăm că cei de la colhoz sau partid ne vor da și vor face în locul nostru. Nu am văzut să se întâmple nimic pro bono în țara asta. Și în cazul celor 30 de avocați nu am crezut că o să vină să lucreze.  BizLaw: În Legea avocaturii, ar trebui să fie reglementate aceste servicii? Ar trebuie să existe anumite prevederi, întrucât mulți avocați se plâng că vine Fiscul peste ei? Vanu Jereghi: În cazul nostru este mai simplu pentru că avocații mei încheie contract cu organizația și în baza acestui contract ei eliberează mandate clienților, unde nu trebuie să fie anexat contractul. Dar noi avem altă problemă -  Guvernul suedez ne spune foarte clar că ”voi sunteți foarte vulnerabili aici, în Republica Moldova, ca organizație și voi trebuie să începeți să produceți bani”. Noi trăim din granturi. Am avut perioade când aveam câte 10 granturi concomitent și am avut perioade când am avut câte un grant. Sigur, asta a fost la început, acum am crescut, suntem mari. Dar având doar un grant, atunci când se termină și până găsim alți bani, este o perioadă de 4-5 luni și nu am cum să țin colegii mei aici. Ei au familii, au viața personală, au de plătit telefon, mâncare, ceai, cafea. Și atunci când vine următorul grant, perioada asta dintre ele, ori pierd colegii, ori nu avem bani să plătim chirie, telefon. Organizația asta a început pro bono, am strâns cinci persoane și am spus că ”hai să facem o organizație”. Au spus că ”Vanu, tu vei fi director” și au dispărut. Următoarele nouă luni, eu, pro bono am închiriat un oficiu și am cheltuit banii mei personali. Era doar denumirea și am rămas așa, cu un statut și cu denumirea. Primul grant care a venit și a permis să dezvoltăm a fost peste 9 luni de zile. Nouă luni nu puteam să lucrez de acasă pentru că acasă îți pare că lucrezi. Când a venit primul grant deja mi-am permis să angajez pe cineva care să mă ajute. BizLaw: Care a fost cel mai complicat caz pe care l-ați avut în gestiune? Vanu Jereghi: Nouă ne place să testăm sistemul și tot timpul o facem. Avem câteva exemple. Am încercat să spun despre fata care a fost condamnată. Au venit niște doamne din SUA, au spus că ne știu și că au vorbit cu mai mulți avocați din Moldova, dar ei nu au vrut să se apuce de dosarul acesta. Au motivat că în realitățile Moldovei este imposibil sau că au alte prejudecăți cu privire la avort. Au fost la avocați super renumiți, le-au propus bani și ei nu au vrut să accepte. Unii au acceptat, dar nu au făcut treabă. Era vorba de Centrul de Drepturi Reproductive din SUA. Au spus că este un caz, despre care au aflat din presă, că o fată a fost condamnată pentru că a avut un avort. Am lucrat pe acest caz vreo patru ani de zile. Au lucrat cei din SUA, au lucrat două persoane din România și am lucrat și noi. Noi am fost la președinte. Persoana era condamnată la Rusca. E o persoană care nu a avut educație nici sexuală, nici generală. Toată familia consuma alcool, lucrau cu ziua pe deal. Liderul, la care lucra toata familia, a violat-o pe câmp. Ea a aflat la a patra sau a cincea lună că este însărcinată. Idee nu avea că este însărcinată și nici fiziologic era un pic altfel decât marea majoritate. A avut avort și întotdeauna m-am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă un avort tardiv s-ar fi produs în cazul unei femei care locuiește în Chișinău.  În cazul fetei, fiind la țară, ea prășea în grădină, a avut avort, s-au născut doi prunci. Ai noștri spuneau prunci, experții spuneau că nu sunt prunci. Analizam cum evaluează statul nostru dacă sunt vii sau nu. Statul nostru le scoate plămânii și îi pune pe apă. Dacă ei stau pe apă asta înseamnă că ei au tras aer și asta este de ajuns. Practica internațională spune altfel, trebuie să vezi dacă ei au fost viabili. Noi am adus-o pe Andreea Marin din România, au fost investiții enorme, ONU din Moldova s-a implicat. Cei de la Ministerul de Externe spuneau că atâtea petiții nu au primit niciodată pe astfel de cazuri. Ambasadorii noștri de la ONU și de la Consiliul Europei au spus că știu cazul mai bine ca orice procuror din Republica Moldova, pentru că îi abordează reprezentanții altor țări pe cazul dat. Autoritățile noastre au spus că nu. Procuratura Generală a văzut că există super multe presiuni, am adus recomandarea ONU unde se spunea că fata trebuie eliberată, am venit cu recomandare la lideri politici și ei au spus că asta este situația. M-am dus la Procuratură, Procuratura a spus dute la Ministerul Justiției, m-am dus la ministrul Justiției, ministrul Justiției a spus dute la Procuratură. BizLaw: Dar ea inițial fusese condamnată la câți ani? Vanu Jereghi: La 20 de ani. Ea între timp a spus că vrea să învețe engleza și angajații de la ONU au ajutat-o să învețe engleza acolo în penitenciar. Ea a ieșit prin grațiere, noi până la urmă l-am convins pe președinte și el a grațiat-o. Asta era unica soluție pe cazul ei, grațierea. Cum prășea în grădină la dânsa s-a întâmplat avortul și ea a văzut că ei (copii) nu respiră și i-a îngropat în grădină. Avea sângerări și a mers la spital și prima ce a scris medicul a fost că a avut loc avort tardiv. Aici mai este o chestiuță interesantă. Medicii de la noi sunt obligați să anunțe organele despre orice. Și au anunțat că a venit o fată cu avort tardiv. A venit polițistul de prin Glodeni și a spus: ”Unde ții copilul?”, ”În grădină, îngropat”.  BizLaw: Deci ea a fost și sinceră? Vanu Jereghi: Da, ea a fost sinceră și procurorii au spus semnează aici dacă vrei să te duci acasă. Ea a semnat, fără să citească. Dar pentru procurorul de prin Glodeni să aibă un caz de descoperire a omorului e super, și a fost condamnată. Ea nici avocat nu a avut. Ea sângera și așa a fost pusă în arest. Dar la femei în penitenciare mai grav decât omorul pruncilor sau a copiilor orfani nu există. Din această cauză era persecutată de către cei cu care stătea în celulă. Până la urmă ea a ieșit și este bine. Ea și profesie a învățat. Șeful penitenciarului îmi spune ”eu aș fi vrut ca toate condamnatele mele să fie așa ca ea”. Ea este super la locul ei.  BizLaw: Totuși a ispășit câțiva ani? Vanu Jereghi: Vreo șase ani, cât noi am lucrat pe caz. Dar altă soluție nu era. Acesta este un caz. Al doilea caz este atunci când statul nostru tot timpul spunea că cei din psihiatrie sunt nebuni, toți, absolut. Așa se spune la noi în societate. Dacă eu am fost o dată la psihiatrie, gata, eu pe veci am ceva, ceea ce nu este adevărat. Am început să mergem în internate psiho-neurologice sau spitale de psihiatrie. Am intrat prima dată în aceste instituții în anul 2000, până atunci n-am fost nimeni dintre apărătorii drepturilor omului în aceste instituții. Eu m-am speriat ce am văzut acolo și când am deschis dosarele la persoane, eu, ca jurist, îmi dau foarte bine seama că nu poți să fii limitat în drepturi dacă nu ești lipsit de capacitatea de exercițiu de către instanța de judecată. Chiar dacă în prezent abordările s-au schimbat total și nici judecata nu te poate lipsi, dar asta este altceva. Și am întrebat, dar cum voi considerați persoanele acestea nebune, dacă ei n-au fost judecați? Cine i-au considerat așa? Și medicii mi-au răspuns că judecătorul nu înțelege nimic. Am analizat din punct de vedere juridic și de jure, ei sunt ca și mine, și ca și tine. ”Hai să monitorizăm alegerile în aceste instituții”, la care mulți mi-au zis că noi suntem mai nebuni ca ei. Cum să monitorizezi alegerile la psihiatrie? Noi am fost primii din regiune care am spus, ”hai să vedem cum ei votează”. Și atunci, ministra Sănătății, de pe timpul conducerii comuniste, a sunat în toate instituțiile și a spus, ”Cum să voteze nebunii voștri?”. Am avut întâlniri cu ei înainte de alegeri și le spuneam care este procedura de vot, ce trebuie să întreprindă medicii. De fapt, este aceeași procedură ca și în cazul spitalului de urgență. Medicii mi-au spus că nu vor asigura procedura pentru că au sunet/ scrisoare de la ministră că aceste persoane nu votează. Atunci am deschis Codul penal și am spus că dacă opun rezistență, poartă răspundere. Și au votat. În primul an au votat vreo 260 de persoane. A apărut și în presă că și nebunii au votat, că nebunii i-au susținut pe comuniști. Dar pentru noi aceasta nu contează. Pentru noi era important să le asigurăm drepturile. Scrutinul trecut au votat circa 60% dintre toți cei internați.  Acum avem dosare în instanța de judecată, Consiliul nediscriminării deja a adoptat decizii și dosarele sunt în instanța de judecată. Faptul că el este la psihiatrie, Comisia Electorală Centrală nu-l introduce în baza de date. Și el când merge și arată buletinul, se aprinde roșu și spune că el nu are dreptul să voteze. Avem câteva dosare chiar acum în instanța de judecată. Deci acum noi nu mai avem probleme cu psihiatria, absolut deloc. Acolo se votează așa cum se votează la Spitalul de Urgență sau la ”Sfânta Treime”. Și al treilea dosar, tot foarte interesant, pe care l-am avut. Noi toți suntem pacienți, atunci când mergem pe ”foaie de boală” și lipsim de la serviciu, ce facem? Aducem un certificat medical la serviciu ca să știe că șeful și contabilitatea cât și cum să-mi calculeze. O foaie unde este scris câte zile sunt inapt de muncă. Anterior, în actele eliberate era scris tot timpul și cu ce a fost bolnav persoana. Deci eu dacă aduc la serviciu buletinul, contabilitatea sau altcineva, putea să vadă ce boală am avut. Pentru ce aceasta? Este secret. Acum nu mai scrie. Noi ne-am judecat cu Ministerul Sănătății trei ani, am schimbat sistemul. Lucrul acesta a fost pro bono, nu a fost nici un proiect. A fost inițiativa noastră și am spus, hai să schimbăm. Avem o colegă, care este avocat și a lipsit de la instanța de judecată și a motivat lipsa cu un certificat medical. Iar judecătorul l-a anexat la dosar. Acolo era scris că persoana X a avut avort. Pentru ce? Mie, ca manager al instituției, îmi trebuie să știu că angajatul meu a fost inapt de lucru cinci zile, de exemplu. Atât, mai mult nu-mi trebuie. Dar în instituțiile mari, ia încearcă să aduci un certificat de boală la o uzină sau la sindicate, și toată lumea află. Mai grav este la persoanele care au HIV, și acolo scria. Noi am mers în instanță, am luat o persoană care a fost bolnavă recent, și am spus că se încalcă opt acte normative, inclusiv Constituția Republicii Moldova. Aceasta este informație confidențială, între mine și medic, atât. Mai mult nimeni nu trebuie să o cunoască. Ministerul, care face politici în domeniu, spunea că nu putem să facem așa. Pe urmă au spus că au tipărite un milion de buletine și am spus ok, pur și simplu schimbați ordinul intern ca la acest compartiment să nu se indice nimic. Nu au vrut. Între timp au găsit o ieșire și au spus, hai noi să luăm normele Organizației Mondiale a Sănătății. În loc de denumirea bolii să fie codul acesteia. Ca să fie clar pentru toți. Dacă mă duc în altă țară, cu același buletin, medicul să înțeleagă. Noi am spus că nu este de ajuns, nu este bine codul. În instanță au venit și au spus că au schimbat, nu mai există diagnosticul există coduri. Noi am spus ”onorată instanță, deschideți calculatorul și dați în căutare codurile Organizației Mondiale a Sănătății și este foarte clar ce are omul, pentru ce?”. Până la urmă, am avut câștig de cauză și nu mai există astfel de informații.  BizLaw: Și o ultimă întrebare, care sunt planurile organizației de mai departe? Veți selecta alte domenii? Ce alte domenii problematice sunt în Republica Moldova? Vanu Jereghi:  Chiar acum lucrăm la Planul strategic, pentru că actualul expiră în curând. Donatorii noștri ne-au rugat să spunem ce vom face în următorii trei ani, din 2019 până în 2022. Eu cred că noi rămânem pe domeniile date, poate chiar încă le vom îngusta. Este imposibil să lucrezi în toate domeniile. Pe fiecare domeniu cu siguranță poate să existe câte o organizație, fie organizație care apără doar persoane cu HIV, fie cele cu probleme de sănătate mintală. Dar noi schimbăm lucrurile majore. Doar vom schimba activitățile, vom merge mai mult pe schimbarea politicilor și nu doar cazuri individuale. Dar rămâne să decidem cu colegii.  BizLaw: Vă mulțumesc! Interviul este realizat în cadrul proiectului ”Consolidarea rețelei de parajuriști”, implementat de Biroul asociat de avocați ”Efrim, Roșca şi Asociații” și co-finanțat de Departamentul Justiție și Drepturile Omului al Fundației Soros-Moldova. Acest material nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației.