Autor: Dina Zamfirova, Casa de avocatură ”Efrim, Roșca și Asociații”

Concubinajul este acea relație în care doi adulți hotărăsc să trăiască și să gospodărească în comun, fără a se căsători. Această formă de conviețuire este preferată tot mai des, în detrimentul celei clasice de căsătorie, din rațiuni de presupusa comoditate și/sau din necesitatea exprimării libere a modului de viață. În pofida acestora, concubinajul lipsește părțile nu doar de obligații oficial asumate și ”plăcerea” de a purta numele soțului, dar și de protecția juridică, în special a bunurilor dobândite în comun. 

Raporturile de concubinaj nu cunosc o reglementare în legislația Republicii Moldova. Prin urmare, asupra fenomenului concubinajului nu se vor aplica analogic normele Codului familiei sau ale altor legi ce reglementează relațiile familiale, ci se vor aplica normelor de drept comun, în special asupra regimului juridic al bunurilor dobândite în comun. 

Așadar, regimul juridic al bunurilor dobândite de către soți, anume proprietatea în devălmășie, NU este aplicabil și concubinilor, indiferent de durata conviețuirii acestora.  În relațiile de concubinaj, la fel ca și în cele de căsătorie, se nasc copii, se cumpără sau se construiesc case, se contractează datorii, se dobândesc și se administrează bunuri de valoare. Cu toate acestea, nimic nu poate garanta stabilitatea raporturilor. 

Când partenerii de viață se despart, problema partajului bunurilor este soluționată prin instanța de judecată. Concubinul, care invocă calitatea de coproprietar, este ținut să probeze în instanța de judecată aportul la dobândirea fiecărui bun în parte. În condițiile în care această formă de coabitare nu este reglementată de Lege, și dacă concubinii nu au încheiat o convenție referitoare la soarta bunurilor agonisite în traiul lor comun, regimul proprietății acestor bunuri rămâne sub semnul întrebării pentru unul dintre concubini.

Așadar, ce reguli privind drepturile de proprietate se aplică atunci când două persoane aleg, ca mulți cei de azi, să nu se căsătorească?

Dacă starea de fapt se transformă într-o acţiune juridică, bunurile concubinilor vor avea regimuri juridice diferite:

  • bunuri dobândite separat – bunuri proprii fiecăruia dintre concubini;
  • bunuri dobândite împreună - bunuri asupra cărora au o cota-parte, potrivit regulilor care guvernează proprietatea pe cote-părţi. 

Acestea se determină în funcție de modul de dobândire a dreptului de proprietate, și anume, prin lipsa sau existența unui acord între părți. Horărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr. 2 din 27.03.2006 (cu privire la aplicarea unor dispoziţii ale Codului civil şi ale altor acte normative referitoare la dreptul de proprietate privată asupra imobilelor, inclusiv asupra construcţiilor anexe) specifică că nu poate constitui temei de dobândire a dreptului de proprietate relaţia de fapt a concubinajului.

De exemplu, în cazul în care un bun nu este dobândit împreună, ci dimpotrivă, este achiziţionat de un singur concubin, or,  în actul de dobândire figurează numai acesta, dreptul de proprietate aparţine exclusiv dobânditorului, chiar dacă la achiziţionarea lui a contribuit şi celălalt concubin. Faptul că o persoană a pus la dispoziţia concubinului său o sumă de bani pentru cumpărarea unui bun, nu-i conferă persoanei respective un drept de proprietate asupra bunului, ci doar un drept de creanţă (drept de a cere îndeplinirea obligaţiei de a da) împotriva concubinului dobânditor, care trebuie dovedit în astfel de împrejurări.

Cert este că până la proba contrară, operează prezumţia unui drept de proprietate exclusiv în favoarea concubinului dobânditor. Singura situație în care putem vorbi despre un drept de proprietate comună al concubinilor este atunci când ambii au participat la dobândirea unui anumit bun, sub sarcina probării aportului lor la dobândirea fiecărui bun în mod separat. Doar atunci când se va demonstra, prin probe pertinente, vom putea aplica prezumția scopului de dobândire a bunului în comun. 

Or, potrivit art. 344 din Codul civil, proprietatea este comună în cazul în care asupra unui bun au dreptul doi sau mai mulți titulari. Potrivit art. 335 alin (1) din Codul Civil, proprietatea comună poate fi caracterizată prin determinarea cotei fiecărui coproprietar (proprietate pe cote-părți) sau prin nedeterminarea cotelor-părți (proprietate comună în devălmășie). 

Proprietatea comună se poate naște în temeiul Legii sau în baza actului juridic.  În cazul concubinajului nu poate fi vorba de proprietate comună în devălmășie asupra bunurilor dobândite, adică dreptul de proprietate comună NU se naște în temeiul Legii ca în căsătorie. 

Dacă proprietatea comună a fost dobândită în temeiul unui act juridic, concubinul-reclamant va fi obligat să dovedească că între ei a avut loc un acord cu privire la constituirea proprietății comune pe cote-părți, fiind admisibile orice mijloace de probă pertinente. 

Totodată, menționez că participarea unei persoane la construcția, reconstrucția, reutilarea etc. a imobilului locativ, ce constituie proprietatea unei alte persoane, nu constituie temei de recunoaștere a dreptului de proprietate asupra unei cote-părți din acesta, dacă nu s-a stabilit altfel printr-un acord, potrivit art. 344 alin. (2) din Codul Civil, dar constituie temei de încasare a unei compensații bănești, echivalentă cu munca sau materialele de construcție cu care a contribuit reclamantul. Ca să fie clar, când bunurile dobândite de concubini sunt supuse regimului juridic al proprietății comune pe cote-părți, precizez următoarele:

  • în cazul concubinajului, cu certitudine sunt două persoane, un singur bun, însă dreptul de proprietate poate aparține ambilor sau doar unuia. Atât timp cât acest drept de proprietate este recunoscut ambilor concubini, suntem în fața unui drept de proprietate comună pe cote-părți;
  • o trăsătură distinctă, în cazul întinderii cotelor-părți, este aceea că determinarea acestora se face pentru fiecare bun în parte și nu pentru toate bunurile deținute în comun de către coproprietari, în funcție de probele administrate;
  • dificultatea în cazurile de genul acesta o reprezintă, de fapt, cum ajungi să probezi în instanță că ai făcut acele cheltuieli. Ar însemna ca cel care le-a făcut să păstreze o mică contabilitate a lor, să nu arunce bonurile de plată, facturile, chitanțele, etc., ceea ce nu se întâmplă aproape niciodată.

Cum se face dovada calității de bun comun?

Importantă este probarea existenței unui acord expres sau tacit între concubini privind calitatea de bunuri comune. În cazul în care unul din concubini pretinde la partajarea bunurilor dobândite în comun în perioada conviețuirii lor, pentru început se va proba: 

  • conviețuirea în comun a concubinilor;
  • dobândirea bunurilor anume în această perioadă de timp; 
  • contribuția la achiziționarea bunului;
  • se va demonstra calitatea de bun comun, ca mai apoi să se determine și întinderea cotei-părți ce revine fiecăruia dintre concubini.

Existența relațiilor de concubinaj și dobândirea unor bunuri anume în această perioadă, nu constituie momente dificil de probat. În conformitate cu art. 131 (4) din Codul de Procedură Civilă, ”Dacă o parte recunoaşte în şedinţă de judecată sau în cadrul îndeplinirii delegaţiei judiciare faptele pe care cealaltă parte îşi întemeiază pretenţiile sau obiecţiile, aceasta din urmă este degrevată de obligaţia dovedirii lor”. Astfel, instanţa de judecată are temei să considere justificată admiterea capătului de cerere despre constarea faptului aflării în relaţii de concubinaj a părţilor litigante. 

La probarea calității de bun comun va fi necesar de a proba calitatea de bun comun asupra fiecărui bun în parte. Dobândirea mai multor bunuri, în aceeași perioadă de timp și concomitent, nu reprezintă o prezumție că toate bunurile au fost dobândite în comun. Or, concubinii, pe durata relației de concubinaj, devin titulari de drepturi asupra mai multor bunuri individual determinate și nu titulari ai unui singur drept de proprietate. 

Anume faptul contribuției materiale, prin diferite mijloace de probă și intenția dobândirii bunului în comun, constituie elemente esențiale în dovedirea calității de bun comun. Contribuţia concubinilor este o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea instanţelor judecătoreşti, pe baza probatorului administrat. La determinarea contribuției privind achiziționarea unui bun se vor lua în considerație:

  • veniturile obținute din muncă;
  • veniturile din încheierea unor acte juridice prin care se dobândesc câștiguri, fie din donație sau moștenire;
  • contribuția adusă la sporirea valorii gospodăriei comune prin activitatea unuia dintre concubini. 

Drept mijloace de probă pertinente și admisibile în vederea recunoașterii dreptului de proprietate asupra bunului imobil, pot fi următoarele: 

  • actele care confirmă dreptul de proprietate asupra imobilului;
  • probele care confirmă că între părți a fost încheiată o înțelegere privind crearea unei proprietăți comune pe cote-părți sau în devălmășie;
  • probele care confirmă că respectiva construcție a fost edificată/cumpărată cu aportul financiar și prin munca reclamantului (bonuri de plată, facturi, chitanțe etc.);
  • probe care confirmă transportarea materialelor de construcție;
  • în cazul imobilelor ipotecate, acordul creditorului gajist cu privire la posibilitatea angajării răspunderii reclamantului pentru stingerea creditului;
  • extrasul din Registrul bunurilor imobile;
  • planul cadastral sau geometric al imobilului;
  • orice alte probe pertinente pentru soluționarea corectă a cazului.

Specific relației de concubinaj este că regimul juridic al bunurilor dobândite în timpul acestui tip de conviețuire poate fi de proprietate comună doar în cazul existenței unui acord și doar atunci când se probează acest fapt. Dacă unul dintre concubini nu va  putea proba contribuția sa la achiziționarea bunului sau sporirea simțitoare a valorii acestuia, are riscul să investească timp, bani și efort în tot ce se va obține în concubinaj și să rămînă ”liber” de bunurile obținute din gospodărirea comună. 

Având în vedere acest fapt și în pofida confortului conviețuirii neoficializate, ar fi bine să faceți o înțelegere cu privire la soarta bunurilor agonisite în concubinaj.  Soluția ar fi încheierea unui acord prin care stabiliți clar ce se va întâmpla cu bunurile dobândite în comun, să determinați printr-un contract cotele-părți ale bunurilor, sau regimul devălmășiei, care nu este exclus de lege atât timp cât izvorăște dintr-o convenție valabilă din punct de vedere juridic.