În februarie 2002, Dana Roberts, angajată la compania Sea-Land Services din SUA, a alunecat pe gheață și s-a traumat în timp ce își exercita atribuțiile de serviciu. În urma căderii, Roberts a suferit mai multe leziuni care, în cele din urmă, i-au cauzat incapacitatea de muncă. În conformitate cu legislația SUA, compania i-a achitat despăgubiri, în perioada 2002 – 2005. Totuși, după trei ani, Sea-Land a contestat cererea depusă de Roberts și a încetat să-i mai achite indemnizația, menționând că alocația cerută este una temporată și nu permanentă. Instanța de judecată a decis că firma trebuie, totuși, să achite în continuare indemnizația pentru incapacitatea de muncă, cauzată de traumele primite la locul de muncă. Legislația din Statele Unite ale Americii stabilește că angajatorul este obligat să compenseze pierderile suportate în urma accidentelor de lucru, raportate la media salariului primit de către angajatul traumat. Totuși, este prevăzut că această sumă nu poate să depășească media salariului stabilit la nivel național. Prin urmare, instanța a decis că Roberts trebuie să primească maxim 966 dolari pe săptămână. Valoarea indemnizației a fost calculată luând ca reper indicatorii fiscali din anul 2002, atunci când s-a produs incidentul. Roberts nu a fost de acord cu suma stabilită și a depus recurs. Ea a solicitat ca indemnizația să fie stabilită conform datelor din anul în care este luată decizia instanței de judecată, adică să fie de 1.114 dolari pe săptămână. Totuși, instațele de nivelul doi și trei au menținut hotărârea primei instanțe. Curtea Supremă a decis că valoarea indemnizației trebuie să fie stabilită conform indicatorilor înregistrați în anul în care persoana a devenit inaptă de muncă, indiferent de când a fost stabilit achitarea acesteia. Magistrații au remarcat că această metodă de calcul oferă mai multă certitudine pentru companii în efectuarea calculelor, dar și elimină probabilitatea unui tratament diferit a persoanelor cu circumstanțe similare. Decizia instanței supreme a fost luată cu scorul de 8 la 1. Judecatoarea care a avut opinie separată a fost Ruth Bader Ginsburg. Ea a pledat pentru faptul ca indemnizația să fie stabilită, totuși, conform indicatorilor fiscali din anul când s-a început achitarea indemnizației sau în care aceasta a fost stabilită de către instanță. Argumentele și poziția ei a fost inferioară majorității. Decizia pe marginea dosarului Roberts vs. Sea-Land este una de reper pentru mediul de afaceri din Statele Unite ale Americii. Antreprenorii o utilizează și în prezent pentru soluționarea disputelor cu angajații, care au primit traume la locul de muncă.