Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre privind excepția de neconstituționalitate a articolului 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal (confecționarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor de importanță deosebită false). Excepția de neconstituționalitate care a stat la baza acestei cauze a fost ridicată de avocatul unui bărbat care s-a ales cu dosar penal pentru că a prezentat o diplomă de licență falsă unui potențial angajator. Dosarul în care este învinuit se află pe rol la Judecătoria Strășeni. Apărătorul a invocat faptul că dispozițiile articolului 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal ”săvârşite referitor la un document de importanță deosebită” sunt imprevizibile. Curtea susține că a analizat această excepție prin prisma articolelor 1 alin. (3) și 22, care garantează principiul legalităţii incriminării şi al legalității pedepsei penale, în coroborare cu articolul 23 alin. (2) din Constituţie, care instituie criteriile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească o lege. Curtea a remarcat că nu există niciun text normativ care ar defini noțiunea de ”documente de importanță deosebită”, utilizată în articolul 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal, spre deosebire de noțiunea de ”document oficial fals, care acordă drepturi sau eliberează de obligații”, utilizată în articolul 361 alin. (1) din același Cod, care este elucidată prin prisma articolului 6 din Legea nr. 182 din 11 mai 2000 privind accesul la informație. Totodată, Curtea a observat că nici jurisprudența în materie nu a dezvoltat pentru noțiunea criticată un înțeles care să constituie un reper obiectiv în funcție de care să poată fi apreciat conținutul acesteia. Din contra, ea a reținut că norma contestată îi acordă o marjă largă de discreție instanței de judecată, fapt care generează existența hotărârilor judecătorești cu interpretări diametral opuse. Judecătorul însuși se află în dificultate, fiind pus în situația de a alege între mai multe variante posibile, în lipsa redării clare a normei și, implicit, a regimului sancționator aplicabil. Așadar, justițiabilul este privat de posibilitatea de a prevedea, în mod rezonabil, în ce condiții ar urma să răspundă în baza articolului 361 alin. (1) din Codul penal atunci când ar confecționa, deţine, vinde sau folosi un document oficial fals, care acordă drepturi sau eliberează de obligații, și, respectiv, în ce condiții ar urma să răspundă în baza articolului 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal, în ipoteza în care aceleași acțiuni sunt săvârșite în privința unui document de importanță deosebită. Chiar făcându-se apel la consultanța de specialitate, o asemenea persoană nu ar putea stabili, fără echivoc, care normă din cele două îi este aplicabilă. Din această perspectivă, Curtea a considerat că prevederile articolului 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal sunt formulate de o manieră imprecisă și neclară și le conferă autorităților care le aplică o marjă largă de discreție. Prin urmare, ele nu îndeplinesc standardul calității legii penale, fiind contrare articolelor 1 alin. (3) și 22, coroborate cu articolul 23 alin. (2) din Constituţie. Pornind de la cele menționate, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate. Ea a declarat neconstituțională litera c) din alineatul (2) al articolului 361 din Codul penal.