O familie a mers în vacanță, dar unul dintre membri a fost nevoit să facă cale întoarsă pentru că angajații agenției de turism, de la care a cumpărat biletele, nu le-a explicat condițiile de obținere a vizei. Potrivit informațiilor publicate de Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, o familie din Chișinău a achitat 22.500 lei pentru prestarea unor servicii turistice. Aceștia au ales ca destinație de vacanță Egiptul, însă planurile le-au fost date peste cap din cauza perfectării necorespunzătoare a actelor. Mai exact, atunci când au ajuns la Aeroportul Internațional Chișinău, acestora li s-a cerut viza turistică, doar că unul dintre cei patru membri ai familiei nu o avea. Persoana deține o altă cetățenie și nu i-a fost explicată corect procedura de obținere a vizei. În aceste condiții, pentru a nu pierde oferta de vacanță, doar trei membri ai familiei au hotărât să meargă în Egipt. Femeia, care a ratat concediul, a încercat să-și revendice drepturile și a solicitat de la agentul economic să-i restituie banii pentru serviciul neprestat. Reprezentanții companiei au refuzat să remedieze situația, motivând că și-au informat clienții despre toate detaliile ce țin de prestarea serviciilor. Ulterior, femeia a apelat la Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, iar reprezentanții firmei i-au restituit 7.300 de lei.