Societatea pe acțiuni ”Moldovagaz” a obținut în anul 2017 un profit net de peste 1,92 miliarde de lei, în creștere cu 1,66 miliarde de lei sau de șapte ori mai mult decât în anul 2016. Profitul urmează să fie direcționat pentru constituirea fondului de rezervă și acoperirea pierderilor din anii precedenți. Datele au fost prezentate, astăzi, în cadrul Adunării generale anuale a acţionarilor. Conform unui comunicat de presă al instituției, majorarea a fost condiționată preponderent de obținerea profitului din activitatea financiară, dar și din activitatea operațională, urmare a eficientizării managementului, optimizării cheltuielilor și a îmbunătățirii indicatorilor de producție. În anul 2017, Moldovagaz a realizat investiții în valoare de peste 221 milioane de lei, iar lungimea rețelelor de gaze s-a majorat cu 248,5 km. De asemenea, anul trecut numărul consumatorilor deserviți de către companie a crescut cu 15,6 mii, atingând cifra de circa 705 mii. Administrația a anunțat că, în acest an, activitatea companiei va fi orientată spre asigurarea fiabilă a consumatorilor cu gaze naturale și tranzitul în volume depline către statele europene, îmbunătățirea indicatorilor financiari și obținerea profitului operațional. La fel, activitatea societății va fi orientată spre realizarea planului de gestionare a datoriilor creditoare și soluționarea altor probleme din sectorul gazelor naturale. Tot astăzi, a fost desemnată noua componență a Consiliului de Observatori şi a Comisiei de Cenzori a SA ”Moldovagaz”. Numele acestora, deocamdată, nu au fost publicate.