Persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, li se recomandă să încheie contracte individuale de muncă pentru perioada îndeplinirii unei anumite lucrări, în cazul în care stabilirea unui termen exact de finalizare a lucrării nu este posibil. Recomandarea este inclusă într-o Convenția colectivă aprobată recent de Guvern, sindicate și patronate. Astfel, conform unui comunicat de presă al Confederației naționale a sindicatelor, se va perfecționa procesul de reglementare a raporturilor de muncă, dar și se va asigura respectarea drepturilor și intereselor legale al angajaților și ale angajatorilor. Totodată, măsura va eficientiza eforturile de diminuare a muncii informale. De asemenea, referitor la diminuarea salariilor în plic, sindicatele au propus înăsprirea pedepselor pentru patronii care folosesc munca informală și stimularea achitării salariilor prin card bancar. Alte propuneri în acest sens fiind aplicarea recomandării Organizației Internaționale pentru Migrație privind tranziția de la economia informală la cea formală, dar și majorarea salariului minim la nivelul minimului de existență și indexarea acestuia în funcție de rata inflației.