Un procuror de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a cerut să fie transferat la Procuratura Anticorupție. Potrivit unei decizii a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), acuzatorul de stat Nadejda Busuioc a cerut să fie transferată, după ce CSP a anunțat concurs pentru trei funcții vacante în cadrul Procuraturii Anticorupție, iar în competiție nu s-a înregistrat nici un candidat. Nadejda Busuioc a fost evaluată, la cerere, în mod extraordinar de către Colegiul de evaluare a performanțelor procurorilor și a obținut calificativul ”foarte bine”. Totodată, Consiliul precizează că în cazul în care, după expirarea termenului de înregistrare a candidaţilor, se constată că la concursul pentru transfer s-a înscris un singur candidat care solicită transferul într-o funcţie de acelaşi nivel sau de nivel inferior, referitor la acceptarea transferului în funcţia solicitată se va expune Consiliul Superior al Procurorilor prin hotărâre motivată. În aceste condiții concursul pentru transfer poate derula fără etapa evaluării candidatului de către Colegiul pentru selecția și cariera procurorilor. Nadejda Busuioc a menționat că a optat pentru acest transfer ”în baza estimărilor personale asupra carierei sale profesionale, fiind motivată de dorința de revenire la atribuțiile specializate exercitate anterior”. CSP precizează că, în perioada anilor 2013-2016, Nadejda Busuioc a mai activat în cadrul Procuraturii Anticorupție și atribuțiile funcționale îi sunt deja cunoscute. Astfel, Consiliul a decis să propună Procurorului General numirea, prin transfer, a Nadejdei Busuioc din funcția de procuror în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în funcția de procuror în Procuratura Anticorupție. Nu este prima dată când Nadejada Busuioc cere să fie transferată înapoi la Procuratura Anticorupție. La sfârșitul anului trecut aceasta a dat în judecată CSP și a depus o sesizare la Curtea Constituțională. Procuroarea a solicitat atunci ridicarea excepției de neconstituționalitate a art.22  alin. (4) și art. 54 alin. (1) din Legea cu privire la Procuratură. Prevederile contestate prevăd că ”procurorul în funcție care dorește un transfer sau o promovare poate fi înscris în Registru dacă în ultimii doi ani până la depunerea cererii de înscriere în Registru a fost supus evaluării performanțelor. Procurorul care dorește o numire în funcția de procuror-șef sau de adjunct al procurorului-șef poate fi înscris în Registru dacă în ultimul an până la depunerea cererii de înscriere în Registru a fost supus evaluării performanțelor”. Totodată, în lege se menționează că ”transferul procurorului într-o altă funcție se face prin concurs, în condițiile prevăzute de lege”.