Avocații vor ieși în data de 26 iunie la protest în fața sediului Curții de Apel Chișinău. Acțiunea se va desfășura între orele 10.00 și 12.00. Totodată, pe parcursul întregii zile, avocații și avocații stagiari nu vor participa la judecarea niciunei cauze penale, civile și contravenționale aflate pe rolul instanțelor de judecată de toate nivelurile. De asemenea, avocații nu vor participa la acțiunile de urmărire penală. Anunțul a fost făcut, astăzi, de către Uniunea Avocaților. Protestul avocaților este o reacție la perpetuarea de către procurori și instanțele de judecată a aplicării prezumpției de arestare a persoanelor pe perioada efectuării acțiunilor de urmărire penală și de judecare a cauzelor în instanțele de fond. Deși Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi a Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante și Curtea europeană a drepturilor omului a calificat condițiile de detenție din Instituția Penitenciară nr. 13 ca fiind inumane și degradante, măsura excepțională a arestului a fost redusă la o formalitate banală, fără ca instituțiile care o solicită și le aplică, să justifice imposibilitatea aplicării unor măsuri non-privative de libertate. Uniunea Avocaților a reiterat că Articolul 3 al Convenției europene a drepturilor omului, potrivit căruia nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, este singurul articol al Convenției care nu permite Statelor nici o derogare. Avocații bat alarma despre acest fapt de mai mulți ani și, deși problema a fost expusă de înalți funcționari europeni, recunoscută de mai mulți miniștri ai justiției, recent și la nivel de prim-ministru al Republicii Moldova, plasarea persoanelor în arest în condiții inumane și degradante continuă să fie o formă instituționalizată de umilire și de intimidare a persoanelor. Excepție de la participarea la acțiunea de protest sunt următoarele cazuri:
  • acțiunea procesuală de reținere;
  • judecarea demersurilor privind aplicarea/prelungirea măsurilor preventive de arest, arest la domiciliu și controlul judiciar, dacă termenul expiră în data de 26 iunie 2018;
  • custodia statului asupra cetățenilor străini și a apatrizilor.
Avocații au anunțat, încă în iunie anul trecut, că vor intra în grevă generală în semn de protest față de aplicarea excesivă a aresturilor și aresturilor la domiciliu. Ulterior, în octombrie 2017, Congresul avocaților a aprobat, de principiu, o Rezoluție prin care au fost înaintate autorităților mai multe solicitări, iar data exactă a protestului urma să fie stabilită de către Consiliul Uniunii Avocaților. Drept reacție la decizia de atunci a apărătorilor, Curtea de Apel Chișinău a calificat acțiunea drept o imixtiune directă în activitatea judecătorilor. Instanța a spus că justiția se înfăptuiește pe principiul independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii, fiind inadmisibilă înaintarea de către avocați ale unor revendicări la soluțiile ce urmează să le adopte instanța de recurs.