Fujifilm a dat în judecată Xerox, solicitându-i peste 1 miliard de dolari pentru că a renunțat la un acord de fuziune la presiunea investitorilor activiști Carl Icahn și Darwin Deason, scrie profit.ro. Într-o plângere depusă la Tribunalul Districtual din Manhattan, Fujifilm a acuzat Xerox de încălcarea contractului și abandonarea acordului de fuziune de 6,1 miliarde de dolari anunțat în ianuarie. ”Nu este conform cu democrația acționariatului să le permiți lui Carl Icahn și Darwin Deason, acționari minoritari cu numai 15% din acțiunile Xerox, să dicteze soarta Xerox”, potrivit unui comunicat al Fujifilm. Xerox a renunțat la acordul de fuziune în data de 13 mai, când a încheiat un acord cu Icahn și Deason prin care au fost numiți mai mulți directori noi, iar directorul general Jeff Jacobson a fost înlocuit cu directorul tehnologic John Visentin. Xerox și-a motivat decizia cu mai multe probleme contabile nerezolvate. Xerox a susținut într-un comunicat publicat luni că este extrem de încrezătoare că a avut dreptul contractual de a renunța la contract și că va solicita despăgubiri pentru managementul defectuos și comportamentul incorect al Fujifilm. O fuziune ar fi combinat Xerox cu compania mixtă Fujifilm Xerox, cu o istorie de 56 de ani, în care Fujifilm și Xerox dețineau participații de 75%, respectiv de 25%. Ulterior, Fujifilm ar fi deținut 50,1% din acțiunile Xerox, iar acționarii Xerox ar fi primit un dividend special de 2,5 miliarde de dolari. Fujifilm spera ca prin fuziune să obțină economii de cel puțin 1,7 miliarde de dolari și venituri anuale suplimentare de 1 miliard de dolari.