Guvernul susține că stabilirea unor condiții preferențiale pentru companiile autohtone, în cadrul procedurilor de achiziție publică, sunt dicriminatorii față de alți operatorilor economici. Mențiunea este făcută în avizul dat la o inițiativă legislativă, prin care se propune ca întreprinderile rezidente în Republica Moldova să fie favorizate în procesul de organizare a licitațiilor publice. Autoritățile spun că marja preferențială propusă este nejustificat de mare pentru o achiziție, unde un preț cu 15% sau 20% mai mare poate afecta anumite proiecte ale căror realizare s-a bazat pe prețurile medii oferite pe piață. Totodată, amendamentele propuse sunt în dezacord cu principiul selectării ofertei celei mai avantajoase prevăzut la art. 68 lit. b) din Legea privind achizițiile publice. Conform prevederilor Acordului de Asociere RM-UE, autoritățile nu pot să impună condiții care să conducă la discriminarea directă sau indirectă a operatorilor economici cum ar fi, de exemplu solicitarea ca agenții economici să fie stabiliți în aceeași țară, regiune sau același teritoriu cu entitatea contractantă. Astfel, stabilirea oricăror condiții, care nu vor asigura ca toți operatorii economici să fie pe picior de egalitate, indiferent dacă sunt rezidenți sau nerezidenți, este contrară regulilor de concurenţă. În acest sens, Comisia de la Veneția, în opinia sa privind criteriile pentru evaluarea statului de drept (”Rule of law checklist”) din 18 martie 2016, adoptată la cea de-a 106-a sesiune plenară a Comisiei, a statuat că principiul egalității reprezintă unul dintre criteriile esențiale ale statului de drept. Mai mult decât atât, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa a statuat că un tratament diferențiat nu poate fi aplicat persoanelor fără o justificare obiectivă şi rezonabilă (a se vedea cauza Oršuš and others c. Croatia, §149, cauza Savez crkava ”Riječ života” and others c. Croatia, §85). Cât ține despre condițiile preferențiale pentru ofertele de bunuri produse de întreprinderile asociațiilor persoanelor cu necesități speciale, autoritățile spun că Legea privind achizițiile publice prevede, deja, regim special de atribuire a contractelor de achiziții publice pentru ateliere protejate și întreprinderi sociale de inserție, în cazul în care majoritatea angajaţilor implicați sunt persoane cu dizabilități care, prin natura sau gravitatea deficienţelor lor, nu pot desfăşura o activitate profesională în condiţii normale. Nota informativă al proiectului nu conține, însă, argumente care ar justifica instituirea unor facilități suplimentare pentru entitățile respective. Totodată, autorii spun că, din punct de vedere conceptual, față de Republica Moldova nu pot fi aplicate prevederile articolului V din Acordul privind achizițiile publice, întocmit la Marrakech la 15 aprilie 1994, la care se face trimitere în nota informativă a proiectului. Și asta pentru că țara noastră nu figurează în lista țărilor în curs de dezvoltare publicată pe pagina web a Organizației Mondiale a Comerțului.