Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat decizia de radiere de pe rol în cauza Buzu v. Republica Moldova. Cererea s-a referit la detenția reclamantului timp de o noapte, ca rezultat al participării acestuia la o întrunire pașnică, fiind învinuit că ar fi insultat niște polițiști. Ulterior, din lipsa constatării faptului contravenției administrative, instanțele naționale au încetat procedura administrativă în privința acestuia. După achitarea sa, reclamantul a inițiat o acțiune civilă împotriva statului, solicitând compensații cu titlu de prejudiciu moral în valoare de aproximativ 914 de euro pentru încălcarea drepturilor sale garantate de Articolele 5 și 11 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Curtea Supremă de Justiție a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantului, garantate de Articolele 5 și 11 din Convenție, și i-a acordat acestuia echivalentul în lei moldovenești a 444 de euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit. Reclamantul s-a plâns în fața Curții că suma acordată nu fusese suficientă pentru ca să piardă statutul de victimă a încălcărilor drepturilor sale garantate de prevederile Articolelor 5 și 11 din Convenție. Întrucât reclamantul a refuzat propunerea Guvernului de reglementare amiabilă a cauzei, autoritățile au prezentat Curții o declarație unilaterală. Deși reclamantul și-a reiterat dezacordul său cu privire la reglementarea amiabilă și în fața Curții, instanța europeană a considerat că aceasta conținea clauze rezonabile, adică acordarea sumei de 470 de euro în calitate de despăgubire pentru prejudiciul moral, precum și cu titlu de costuri și cheltuieli, și a decis radierea cauzei de pe rol în baza Articolului 37 § 1 lit. c) din Convenție.