Apostilele în regim de urgență vor fi eliberate în trei zile și nu o zi cum este în prezent. Modificările sunt incluse într-un proiect de hotărâre, care vor fi examinate miercuri de către Guvern. Astfel, potrivit documentului, se propune revizuirea termenului pentru prestarea serviciului în regim de urgență pentru apostilarea actelor oficiale întocmite pe teritoriul Republicii Moldova și destinate pentru a fi utilizate pe teritoriul altui stat. În document se spune că prețul pentru serviciul prestat în regim de urgență este unul simbolic, adică 30 de lei. Autorii menționează că în jur de 70 la sută din serviciile de apostilare se solicită în termenul cel mai scurt, ceea ce crează o sarcină mare pentru autoritate. Autorii susțin că pentru a nu spori sarcina financiară a solicitantului, Agenţia Resurse Informaţionale Juridice va continua prestarea serviciilor de aplicare a apostilei în regim de urgenţă, în termen de trei zile, la costul serviciului prestat de Ministerul Justiţiei în termen de o zi (30 lei). În acelaşi timp majorarea termenului de urgenţă se impune pentru a asigura potenţialul productiv al Agenţiei Resurse Informaționale Juridice din subordinea Ministerului Justiției, având drept consecinţă prestarea de către aceasta a serviciilor calitative. În document se menţin aceleaşi facilităţi la tarif oferite persoanelor cu dizabilităţi și, suplimentar, se propune includerea în lista a celor care pot beneficia de reducere la tariful de urgenţă de 50% - persoanele care necesită intervenţii medico-chirurgicale urgente, la prezentarea confirmării. În perioada ianuarie-decembrie 2017, ponderea actelor depuse spre apostilare este de 67.250 apostile aplicate în termen de 1 zi, comparativ cu 35.552 apostile aplicate în termen de 5 zile. La fel, în perioada de referinţă a fost înregistrat un număr impunător de cereri privind aplicarea apostilei în termen de o oră - 9.606, în pofida faptului că în acest termen tipul actelor care pot fi apostilate este redus la cazierul judiciar şi actele de stare civilă, în cazul în care nu este necesară verificarea suplimentară a acestora.