Curtea de Apel Chișinău a decis anularea Hotărârii Guvernului nr. 666 din anul 2013 cu privire la acordarea titlului de parc industrial SRL “ECO-GARANT” şi modificarea destinaţiei unui teren. Magistrații au spus că aceasta este ”ilegală în fond, fiind emisă contrar prevederilor legii”. Hotărârea a fost pronunțată într-un proces intentant de către Asociaţia producătorilor de conserve ”Speranţa-Con”. Judecătorii au stabilit că terenul, cu suprafaţa de 17,8989 ha, situat în orașul Edineţ, a cărui destinaţie agricolă a fost modificată prin Hotărârea Guvernului, constituie teren agricol de calitate superioară. Acesta are o înclinare de 2-3 grade, iar majoritatea suprafeței terenului are un grad de bonitate de peste 60 de puncte. Normele legale stabilesc că, în vederea protecţiei terenurilor agricole de calitate superioară, se interzice retragerea acestora din circuitul agricol, utilizarea lor în alte scopuri decât cele agricole, desfăşurarea pe aceste terenuri a operaţiunilor tehnologice şi de altă natură ce conduc la degradarea solului. Retragerea terenurilor agricole de calitate superioară din circuitul agricol pentru necesităţile de stat şi publice se poate face numai în cazuri excepţionale, prin hotărâre a Guvernului. Prin urmare, retragerea terenului respectiv din circuitul agricol urma să aibă loc numai pentru necesităţi de stat sau publice şi doar în cazuri excepţionale. Totuși, potrivit materialelor cauzei, Parcul industrial ”Edineţ” a fost creat la iniţiativa întreprinderii administratoare, SRL ”ECO-GARANT”, şi nu a instituțiilor administraţiei publice centrale sau locale. Acest fapt a fost confirmat în cadrul procesului de judecată inclusiv de către reprezentanții Guvernului și ai Ministerul Economiei şi Infrastructurii. Prin urmare, magistrații au ajuns la opinia că schimbarea destinației terenului nu poate fi atribuită necesităţilor de stat sau publice. De asemenea, dosarul cadastral nu a fost avizat pozitiv de la Inspectoratul Ecologic de Stat. Astfel, judecătorii au determinat că terenul cu suprafața de 17,8989 ha, proprietate publică a orașului Edineț, a fost ilegal transferat din categoria agricolă în categoria de terenuri destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii speciale, în legătură cu crearea infrastructurii tehnice şi de producţie a Parcului industrial “Edineţ”. Din această concluzie rezultă și faptul că terenul nu putea fi transmis în folosinţă întreprinderii administratoare SRL ”ECO-GARANT” pentru crearea parcului industrial, fapt care face imposibilă acordarea titlului de parc industrial. Mai mult ca atât, colegiul de judecători mai remarcat faptul că, anterior, Curtea Supremă de Justiţie a decis că, ”Ministerul Economiei din Republica Moldova l-a asigurat pe SRL ”TB Fruit” de susţinere şi colaborare pentru a demara construcţia fabricii de producere a sucului concentrat, l-a declarat câștigător al concursului şi i-a acordat titlu de rezident al Parcului industrial ”Edineţ” până la petrecerea concursului din 27 septembrie 2013”. Astfel, în luna iulie 2013, Parcul industrial nu era format, însă Ministerul Economiei a dat ”asigurări pentru realizarea unui proiect investițional şi a desfășurat concursul din 27 septembrie 2013, de o manieră aparent fictivă”. În urma examinării dosarului, Colegiul civil al Curții de Apel a stabilit că actul administrativ, Hotărârea Guvernului nr.666 din 2 septembrie 2013 cu privire la acordarea titlului de parc industrial SRL “ECO-GARANT” şi modificarea destinaţiei unui teren, a fost adoptat contrar prevederilor legii și cu încălcarea procedurii stabilite, și anume a:
  • articolului 83 din Codul funciar;
  • articolelor 8-10 din Legea cu privire la parcurile industriale;
  • articolului 3 din Legea privind protecţia mediului înconjurător;
  • articolului 6 din Legea cu privire la expertiza ecologică.
Prin urmare, în temeiul art.26 alin.(1), lit.a), c) din Legea contenciosului administrativ, hotărârea urmează să fie anulată în totalitate. Magistrații mai spun că ”anularea actului constituie o modalitate eficientă de a impune respectarea de către Guvern a principiului preeminenței dreptului, în calitatea sa de principiu constituțional de exercitare a puterii de stat în condițiile legii”. Astfel, examinând dosarul, Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, emisă anterior, și a admis apelul Asociaţiei producătorilor de conserve ”Speranţa-Con”. Decizia este definitivă şi executorie, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie.