Serviciul Fiscal de Stat (SFS) anunță că în prima jumătate a anului au fost adoptate 76 de decizii în privința cazurilor de achitare a salariilor în plic. Deciziile s-au referit la cazurile de încălcare a legislaţiei, inclusiv referitor la încălcările ce vizează corectitudinea calculării şi achitării plăţilor salariale, impozitelor și defalcărilor aferente acestora. Conform deciziilor adoptate, au fost calculate suplimentar pentru plata la buget obligaţii aferente plăţilor salariale în sumă totală de 23.719.266 de lei. Potrivit SFS, s-a accentuat tendinţa de creştere robustă a încasărilor la buget la capitolul impozitul pe venit din salariu încasările majorându-se cu 14,7% comparativ cu perioada similară a anului precedent, constituind cifra de 1,8 miliarde de lei pentru semestru I al anului 2018, comparativ cu 1,6 miliarde de lei pentru semestru I al  anului 2017. Totodată, la  bugetul asigurărilor sociale de stat obligatorii încasările au crescut cu 14,8% şi au constituit peste 6 miliarde de lei pentru semestru I al anului 2018, comparativ cu 5,3 miliarde de lei pentru trimestrul I al anului 2017. Şi la compartimentul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală încasările au crescut cu 14,4%, acestea constituind 1,8 miliarde de lei pentru semestru I al anului 2018, comparativ cu 1,6 miliarde de lei pentru semestru I al anului 2017. SFS informează că utilizarea muncii la negru și/sau achitarea salariilor în plic este un fenomen care generează efecte negative asupra bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale, fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, dar și nemjlocit asupra angajaților și angajatorilor. Acceptând salariul în plic, beneficiarul riscă să fie lipsit de o pensie decentă, de un pachet social motivant, de o asigurare medicală de calitate, de protecție socială a familiei sale, de concedii de odihnă plătite, de indemnizații decente. Totodată, salariul primit în plic reduce posibilitatea angajaţilor de a avansa în carieră, de a beneficia de credite și de o stabilitate la locul de muncă.