Reclacularea pensiei pare să fie unul dintre motivele cel mai des invocat pentru a se adresa în instanță. Un fost procuror a dat în judecată Casa Națională de Asigurări Sociale pe motivă că nu i-a fost recalculată plata socială. Reclamantul a indicat că la atingerea vârstei de 50 de ani, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la Procuratură, i-a fost stabilită pensia pentru vechime în muncă în mărime de 80% din salariul mediu lunar, potrivit funcţiei deţinute. Până la sfârșitul anului 2011, pensia i-a fost achitată regulat, cu respectarea principiului recalculări pensiei la fiecare majorare ordinară a salariului lunar al procurorului în exerciţiu. Totodată, deşi salariul procurorilor în funcţie a fost majorat cu 35%, în urma modificărilor din 2013, pensia stabilită reclamantului nu a fost recalculată în modul corespunzător. Reclamantul a înaintat cerere prealabilă care a fost, însă, respinsă. Prin urmare, fost procuror s-a adresat în instanță prin care a solicitat recunoaşterea ca fiind neîntemeiată decizia Casei Naţionale de Asigurări Sociale, repunerea în dreptul lezat prin obligarea Casei Naţionale de Asigurări Sociale să recalculeze şi să achite pensia pentru vechimea în muncă, reieşind din salariul mediu lunar achitat procurorului de secţie din cadrul Procuraturii Generale, cu recalcularea acesteia, în cazul majorării generale a salariului procurorului în exerciţiu, ţinându-se cont de funcţia deţinută la data ieşirii la pensie. Recalcularea de efectuat de fiecare dată din data de 1 a lunii în care a fost şi va fi efectuată majorarea salariului procurorului în exerciţiu. Prin hotărârea instanței de fond, cererea de chemare în judecată a fost admisă și s-a recunoscut ca fiind nefondată decizia Casei Naţionale de Asigurări Sociale. La fel, s-a obligat instituția să recalculeze şi să achite pensia pentru vechimea în muncă, reieşind din salariul mediu lunar achitat procurorului de secţie din cadrul Procuraturii Generale, cu recalcularea acesteia, în cazul majorării generale a salariului procurorului în exerciţiu, ţinându-se cont de funcţia deţinută la data ieşirii la pensie. CNAS a depus apel, însă Curtea de Apel Chișinău a menținut decizia instanței de fond. CNAS a depus recurs, iar instanța a ajuns la concluzia că recursul este cu caracter declarativ, fiind lipsit de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de apel. Prin urmare, solicitarea a fost declarată drept inadmisibilă, iar CNAS va trebui să recalculeze pensia fostului procuror.