Instructorul auto și persoana pe care o supraveghează vor purta, împreună, răspundere pentru încălcarea regulilor de circulaţie sau, după caz, pentru pagubele produse terţilor ca urmare a producerii unui accident de circulaţie, pe parcursul activității de pregătire practică a șoferilor. Prevederi similare se vor aplica și în cazul procedurii de examinare pentru obținerea permisului de conducere. Stabilirea unei asemenea norme în legislația națională se regăsește în Proiectul de lege cu privire la calificarea conducătorilor auto, propus pentru consultări publice. Totodată, proiectul propune o abordare separată pe segmentul verificării medicale şi psihologice a conducătorilor auto, care la moment este unul vulnerabil, spun autorii. Astfel, noile prevederi vor exclude orice risc de conducere a vehiculelor de către persoane cu maladii incompatibile, cu capacitatea de a conduce vehicule sau deficienţe psihice. În acest mod, va fi accentuată plus valoarea siguranţei participanţilor la trafic cât şi a pietonilor, conform notei informative a proiectului. De asemenea, se propune reglementarea procedurii de documentare video şi audio a procesului de examinare a conducătorilor auto, procedura și condiţiile tehnice în care se realizează şi stochează înregistrările, precum şi dreptul de acces la informaţiile date. Măsura are ca scop diminuarea riscului de corupție. Inițiativa mai propune definirea, în premieră pentru Republica Moldova, a noțiunilor de ”examinator”, ”atestatul examinatorului”, precum și descrie cerințele și condițiile impuse pentru obţinerea calităţii de examinator. În context, se propun și reglementări cu privire la retragerea sau revocarea calităţii de examinator, asigurarea calităţii activităţii şi formare continuă a acestoa. Menționăm că, în prezent, în Republica Moldova nu există un act normativ distinct, la nivel de lege, care să reglementeze obţinerea dreptului de a conduce vehicule şi în baza căruia să fie emise acte normative ale Guvernului de punere în aplicare a legii. Domeniul este reglementat de mai multe acte normative.