Timp de trei luni de când a preluat de la Ministerul Justiției competențele ce țin de înregistrarea şi evidența organizaţiilor necomerciale, Agenţia Servicii Publice a înregistrat deja 355 de cereri în domeniu. 110 solicitări vizează primă înregistrare, dintre care 85 de asociații obștești, șase fundații, patru comunități religioase și un partid. În cazul a 17 entități a fost inițiată procedura de lichidare, iar alte 16 au fost radiate din Registrul de Stat al persoanelor juridice. 212 cereri au fost depuse pentru operarea modificărilor în sistemul informațional.
Potrivit Agenției Servicii Publice (ASP), pentru a solicita serviciile de înregistrare de stat a organizațiilor necomerciale cetățenii se pot adresa la sediul Agenției Servicii Publice situat pe strada Alexandr Pușkin nr. 47 din municipiul Chișinău, în cadrul Departamentului înregistrare și licențiere a unităților de drept.
Reamintim că, modificările la Legea nr.31, prin care atribuțiile ce vizează înregistrarea şi evidența organizaţiilor necomerciale au trecut în competența ASP, au intrat în vigoare în luna aprilie anul curent. Printre organizaţiile necomerciale vizate se numără următoarele forme juridice de organizare: asociaţie obştească, fundaţie, asociaţie patronală, uniune de persoane juridice, instituţie publică, instituţie privată, sindicat şi alte tipuri de organizaţii sindicale, publicaţii periodice şi agenţii de presă, publicaţii periodice publice, partide politice şi alte organizaţii social-politice, culte religioase, comunităţi religioase şi instituţii religioase, organizații de mediere.