Ideea din spatele trade mark-ului este aceea că un consumator poate identifica foarte ușor produse sau servicii pe care vrea să le achiziționeze de la o companie pe care o recunoaște. Pornind de la această premisă și de la avantajul economic pe care il oferă trade mark-ul, se naște o discuție între Kit-Kat (aparținând lui Nestlѐ) și Kvikk Lunsj (aparținând lui Cadbury/Mondelez) cu privire la caracterul distinctiv al formei four-finger, scrie blog.avocatoo.ro. Caracterul distinctiv este dobândit prin folosirea în scop comercial și prin posibilitatea unui consumator de a asocia forma cu brand-ul. Un alt criteriu pentru caracterul distinctiv îl reprezintă longevitatea, însă ambele firme folosesc această formă de multă vreme, Kit-Kat din 1935, iar Kvikk Lunsj din 1937. În 2002, Nestlѐ a apelat la EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) pentru a înregistra ca trade mark semnul tridimensional care corespunde 4 Finger Kit-Kat. În 2006, EUIPO a înregistrat marca la categoria ”dulciuri, produse de cofetărie, patisserie, biscuiți, torturi și vafe”. În 2007, Cadbury Schweppes (acum Mondelez UK) a depus o cerere pentru invalidarea înregistrării. În 2012, EUIPO a respins cererea, considerându-se că marca Nestlѐ a obținut un caracter distinctiv prin folosirea sa în UE.Mondelez a intentat o acțiune la Curtea Generală pentru anularea deciziei EUIPO. În 2016, Curtea Generală anulează decizia EUIPO. S-a considerat că EUIPO a făcut o eroare de drept cu privire la caracterul distinctiv, acesta fiind dovedit numai pentru o parte din teritoriul Uniunii Europene, nu și pentru toate statele membre. Chiar dacă obținerea caracterului a fost dovedită în 10 țări (Danemarca, Germania, Spania, Franța, Italia, Olanda, Austria, Finlanda, Suedia și Marea Britanie), Curtea Generală a susținut că EUPIO nu poate încheia verificarea, pentru că este necesar să se probeze și în celelalte 4 state membre (Belgia, Irlanda, Grecia și Portugalia). Nestlѐ, Mondelez și EUIPO făcut apel la decizia Curții Generale la Curtea de Justiție. Argumente Mondelez prezintă faptul că decizia Curții Generale privind obținerea caracterului distinctiv în cele 10 țări menționate nu este fundamentată. Nestlѐ și EUIPO aduc argumentul că posesorul/proprietarul unui trade mark european nu trebuie să dovedească faptul că acesta are caracter distinctiv separat, în fiecare stat membru. Aceștia susțin că interpretarea Curții Generale este incompatibilă cu unitaritatea trade mark-ului la nivel European și cu tot ce subsumează existența unei piețe economice unice. Curtea respinge ca inadmisibil apelul făcut de Mondelez pe motivul că aceștia nu doresc anularea dispozitivului hotărârii (obiectivului propunerii) în cauză, ci doar modificarea anumitor considerente din hotărâre. Curtea face trimitere la jurisprudență, unde se precizează faptul că un semn fără caracter distinctiv inerent poate fi înregistrat ca și trade mark european doar dacă este dovedit că a obținut acest caracter distinctiv într-o regiune a UE în care anterior nu a avut acest caracter. Se poate ca această regiune să fie compusă și doar dintr-un singur stat membru. Astfel, Curtea susține că pentru a înregistra un trade mark nu e suficient să dovedești că marca are caracter distinctiv prin întrebuințarea atribuită ei într-o parte semnificativa a spațiului european. În aceste considerente, Curtea punctează necesitatea de a distinge între lucruri care trebuie dovedite, în speță obținerea caracterului distinctiv prin întrebuințare a unui semn, care este lipsită de caracter distinctiv intrinsic, și importanța dovedirii acestor lucruri. Curtea menționează că reglementarea nu necesită ca obținerea caracterului distinctiv prin întrebuințare să fie făcută prin probe separate pentru fiecare stat membru în parte. Pentru anumite bunuri și servicii se recunoaște posibilitatea ca unele state membre să fie grupate împreună în aceeași rețea de distribuție de către operatorii economici și să fie tratate ca fiind una și aceeași piață națională, din considerente de strategie de marketing. În aceste circumstanțe, proba întrebuințării unei mărci (semn) este relevantă pentru fiecare stat membru implicat. Concluzia Curții Pentru înregistrarea unei mărci care a fost anterior lipsită de caracter distinctiv, proba obținerii caracterului distinctiv prin folosire în scop comercial:
  • se prezintă statelor membre, în parte, respectându-se individualitatea acestora;
  • trebuie să aibă capacitatea de a stabili această obținere în statul membru în care marca era lipsită de caracter distinctiv inerent.
În consecință, Curtea menține opinia Curții Generale conform căreia obținerea caracterului distinctiv, care inițial a fost lipsit de aceasta caracteristică inerentă, trebuie să fie demonstrată pe tot teritoriul UE, nu doar într-o parte semnificativă a acestuia. Chiar dacă acest fapt se poate proba la nivelul tuturor statelor membre sau pentru grupuri de state membre, cel care face proba nu trebuie să omită nicio parte din spațiul european, chiar dacă este vorba și de un singur stat membru. Conform celor prezentate mai sus, Curtea Generală a fost îndreptățită să anuleze decizia EUIPO. În această decizi, caracterul distinctiv a fost obținut prin întrebuințarea mărcii în speță, fără să se demonstreze dacă marca a obținut acest caracter în cele 4 țări menționate. Pe baza acestor considerente, Curtea respinge apelul făcut de Nestlѐ și EUIPO.