Atunci când auzim termenul de ”amendă”, gândurile de ne duc, cel mai des, la sancțiunile aplicate de poliție pentru diferite încălcări ale Codului contravențional. Totuși, amenda reprezintă o modalitate de sancționare și în cazul încălcărilor de ordin penal, fiscal etc. Amenda se aplică și de către instanțele judecătorești, doar că acestea sunt mai puțin cunoscute de către societate sau sunt cunoscute mai mult de către persoanele care interacționează cu sistemul judecătoresc. Este vorba de participanții la procese, care au încălcat procedurile, cum ar fi: avocați, procurori, reclamanți, pârâți, executori judecătorești, martori, experți, etc. Potrivit Codului de procedură civilă, amenda judiciară se aplică de către instanța judecătorească persoanelor care au săvârşit încălcări procedurale. O dată cu aplicarea sancţiunii, se va constata încălcarea. Important este să cunoașteți că amenda judiciară nu se aplică în cazul minorilor care, la data săvârşirii încălcării procedurale, nu au 16 ani împliniți. Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale, iar o unitate este egală cu 50 de lei. Amenzile judiciare aplicate de instanţa judecătorească persoanelor cu funcţie de răspundere din autorităţile publice, din alte organe şi organizaţii se încasează din contul acestor persoane, chiar dacă autoritatea, organul sau organizaţia în care activează cei sancţionaţi participă sau nu în procesul respectiv. Procedura de examinare a aplicării amenzii   Aplicarea amenzii se stabileşte prin încheiere judecătorească în şedinţa în care se examinează cauza, la judecarea căreia s-au comis încălcări procedurale, precum şi în şedinţă aparte, cu înştiinţarea persoanelor interesate, a căror neprezentare nu exclude sancţionarea vinovaţilor. În cazul în care aplicarea amenzii este examinată în lipsa persoanelor vinovate, celor sancţionaţi li se va comunica încheierea judecătorească. Încheierea judecătorească privind aplicarea amenzii poate fi atacată odată cu fondul cauzei. Dacă hotărârea sau decizia instanţei nu este atacată, recursul separat împotriva încheierii de aplicare a amenzii se depune în termenul prevăzut de lege după ce hotărârea sau decizia rămâne irevocabilă prin neatacare. Excepție reprezintă cazul în care încheierea este emisă de Curtea Supremă de Justiție. Încheierea privind aplicarea amenzii devine executorie după verificarea legalității acesteia de către instanța ierarhic superioară, după expirarea termenului de apel sau recurs, dacă nu s-a exercitat calea de atac corespunzătoare, sau de la pronunțarea acesteia de către Curtea Suprema de Justiție. În ce cazuri se aplică amenda? Codul de procedură civilă spune că se aplică o amendă de până la 20 de unități convenționale în cazul înregistrării, fotografierii și utilizării altor mijloace tehnice decât cele pentru exercitarea drepturilor şi obligaţiilor procesuale. Asemenea înregistrări pot fi admise numai de preşedintele şedinţei de judecată și doar cu acordul părților și al altor participanți la proces, iar în caz de audiere a martorilor, cu acordul acestora. La fel, participanții la proces, care exercită drepturile procedurale în mod abuziv, se pot alege cu o amendă, din partea instanței de judecată, în mărime de până la 50 de unități convenționale, adică de până la 2.500 de lei. Cu amendă judiciară de pot alege și martorii care nu se prezintă în şedinţă de judecată din motive pe care instanţa le consideră neîntemeiate. Pentru aceaștia se aplică o amendă de până la 5 unităţi convenţionale, adică de până la 250 de lei. Dacă nu se prezintă nici după cea de a doua citare, instanţa are dreptul să dispună aducerea lor forţată în judecată şi aplicarea unei amenzi repetate de până la 10 unităţi convenţionale, adică 500 de lei. Același lucru este valabil și în cazul experților judiciari. Mai exact, în cazul neprezentării nejustificate a explicațiilor, al modificării raportului de expertiză judiciară în ședință de judecată față de cel depus în scris, al refuzului de a efectua expertiza judiciară, dacă este obligat să o efectueze, sau al neprezentării materialelor din dosar ori a altor materiale utilizate, cheltuielile suportate de persoanele interesate vor fi puse în sarcina expertului. În aceste cazuri, expertului i se poate aplica și amendă de 15 unități convenționale. În cazul neîndeplinirii obligațiilor după aplicarea amenzii sau în caz de nerecuperare a cheltuielilor suportate de persoanele interesate, sancțiunea cu amendă se aplică repetat. Dacă expertul tergiversează executarea însărcinărilor primite se sancționează acesta se poate alege cu o amendă de la 1.000 la 2.500 de lei. Codul de procedură civilă mai spune că persoana care încalcă ordinea în şedinţă de judecată este avertizată de preşedintele şedinţei în numele instanţei. Dacă încalcă repetat ordinea, participantul la proces sau reprezentantul avertizat poate fi îndepărtat, prin încheiere judecătorească, din sală pentru tot timpul dezbaterilor judiciare sau al unei părţi din şedinţă. În ultimul caz, după reîntoarcerea acestor persoane în sală, preşedintele şedinţei le informează despre actele procedurale efectuate în lipsa lor. Pentru o a doua încălcare a ordinii în şedinţă de judecată, persoana care asistă la dezbaterile judiciare se îndepărtează din sală prin dispoziţie a preşedintelui şedinţei. Instanţa este în drept, de asemenea, să aplice persoanelor vinovate de încălcarea ordinii în şedinţă de judecată o amendă de la 20 la 50 de unităţi convenţionale. La fel, în cazul amânării procesului din motivul nerespectării măsurilor luate de instanţă în vederea asigurării ordinii şi solemnităţii în şedinţă de judecată, instanţa, la cererea părţii interesate, poate obliga persoanele vinovate la repararea prejudiciului cauzat prin amânarea procesului, independent de sancţionarea lor cu amendă pentru aceeaşi faptă. Absența nemotivată în ședință a reprezentantului, dacă aceasta a cauzat amânarea judecării cauzei, se sancționează cu amendă de până la 50 de unităţi convenţionale. În această situație, instanța va obliga reprezentantul, la cererea separată a părții interesate, să repare prejudiciul cauzat prin amânarea procesului.  Mai mult, în cazul neprezentării nemotivate a martorului, instanţa judecătorească poate ordona aducerea lui forţată şi, la cererea părţii interesate, îl poate obliga la repararea prejudiciului cauzat prin amânarea şedinţei de judecată. Neexecutarea încheierii de aducere forțată se sancționează cu amendă de la 20 la 50 de unități convenționale. Ce prevede Codul de procedură penală? În același timp, Codul de procedură penală spune că amenda judiciară este o sancţiune bănească aplicată de către instanţa de judecată persoanei care a comis o abatere în cursul procesului penal. Amenda judiciară se stabileşte în unităţi convenţionale. Unitatea convenţională de amendă judiciară este egală cu 20 de lei. Amenda judiciară se aplică în mărime de la 1 la 25 de unităţi convenţionale. Codul de procedură penală spune că se sancţionează cu amendă judiciară următoarele abateri:
  • neîndeplinirea de către orice persoană prezentă la şedinţa de judecată a măsurilor luate de către preşedintele şedinţei în conformitate cu cerinţele art.334;
  • neexecutarea ordonanţei sau a încheierii de aducere silită;
  • neprezentarea nejustificată a martorului, expertului, specialistului, interpretului, traducătorului sau apărătorului legal citaţi la organul de urmărire penală sau instanţă, precum şi a procurorului la instanţă şi neinformarea acestora despre imposibilitatea prezentării, când prezenţa lor este necesară;
  • tergiversarea de către expert, interpret sau traducător a executării însărcinărilor primite;
  • neluarea de către conducătorul unităţii, în care urmează să se efectueze o expertiză, a măsurilor necesare pentru efectuarea acesteia;
  • neîndeplinirea obligaţiei de prezentare, la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei, a obiectelor sau a documentelor de către conducătorul unităţii sau de către persoanele însărcinate cu aducerea la îndeplinire a acestei obligaţii;
  • nerespectarea obligaţiei de păstrare a mijloacelor de probă;
  • alte abateri pentru care prezentul cod prevede amenda judiciară.
Pentru abaterile comise în cursul urmăririi penale, amenda judiciară se aplică de către judecătorul de instrucţie la demersul persoanei care efectuează urmărirea penală. Pentru abaterile comise în cursul judecării cauzei, amenda judiciară se aplică de către instanţa care judecă cauza, iar încheierea privind aplicarea amenzii judiciare se include în procesul-verbal al şedinţei de judecată. Încheierea judecătorului de instrucţie privind aplicarea amenzii judiciare poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară de către persoana în privinţa căreia a fost aplicată amendă. Încheierea instanţei de judecată privind aplicarea amenzii judiciare poate fi atacată separat cu recurs. Aplicarea amenzii judiciare nu înlătură răspunderea penală în cazul în care fapta constituie infracţiune.