În interacțiunea cu instanțele de judecată, de multe ori auzim de noțiuni precum ”hotărâre” sau ”încheiere judecătorească”. Dacă în cazul hotărârilor instanța de judecată vine cu o soluție în ceea ce privește o cauză anume, în cazul încheierilor, acestea se emit ca dispoziţii ale primei instanţe sau ale judecătorului prin care pricina/cauza nu se soluţionează în fond.  Astfel, potrivit Codului de procedură civilă, o hotărâre judecătorească se emite după procedura deliberărilor. Art. 238 din Codul de procedură civilă spune că la deliberare iau parte numai judecătorii în faţa cărora a avut loc judecarea cauzei. Completul de judecată deliberează în secret, iar divulgarea deliberărilor este interzisă. Completul de judecată deliberează, sub conducerea preşedintelui şedinţei, toate problemele prevăzute de lege care urmează să fie soluţionate, apreciază probele, determină circumstanţele şi caracterul raportului juridic dintre părţi, legea aplicabilă soluţionării cauzei şi admiterea acţiunii. Fiecare problemă urmează să fie pusă astfel încât să se poată da un răspuns afirmativ sau negativ. Hotărârea judecătorească se adoptă potrivit regulilor stabilite la art.48. Acestea spun că toate problemele care apar la judecarea cauzei se soluţionează colegial cu votul majorităţii judecătorilor. Niciun judecător nu are dreptul să se abţină de la vot. Preşedintele şedinţei de judecată votează ultimul. În cazul în care un judecător care nu este de acord cu hotărârea majorităţii, acesta semnează hotărârea, dar este în drept să expună în scris o opinie separată, care se înmânează preşedintelui şedinţei şi se anexează la dosar. Opinia separată nu se anunţă şi nu se citeşte în şedinţa de judecată. Codul de procedură civilă mai prevede că rezultatul deliberării se consemnează în hotărârea integrală sau în dispozitivul ei, semnat de toţi judecătorii care au participat la deliberare, inclusiv de judecătorul care are opinie separată. Modificările operate în cuprinsul hotărârii se consemnează mai sus de semnăturile magistraților. După semnarea hotărârii, nici un judecător nu poate reveni asupra opiniei sale. Hotărârea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază decizia numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată. Problemele soluţionate la deliberarea hotărârii La deliberarea hotărârii, instanţa judecătorească apreciază probele, determină circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea cauzelor, care au fost sau nu stabilite, caracterul raportului juridic dintre părţi, legea aplicabilă soluţionării cauzei şi admisibilitatea acţiunii. Dacă, în timpul deliberărilor, consideră necesară clarificarea unor noi circumstanţe importante pentru soluţionarea cauzei sau cercetarea suplimentară a probelor din dosar, instanţa judecătorească emite o încheiere de reluare a dezbaterilor judiciare. După examinarea cauzei în fond, instanţa audiază din nou pledoariile participanţilor la proces. Instanţa judecătorească adoptă hotărârea în limitele pretenţiilor înaintate de reclamant. Magistrații adoptă hotărârea în numele legii. Aceasta constă din partea introductivă şi partea dispozitivă. Instanţa de judecată va întocmi hotărârea integrală dacă:
  • participanţii la proces, în termen de 30 de zile de la pronunţarea dispozitivului hotărârii, solicită în mod expres acest lucru. Termenul de 30 de zile este un termen de decădere;
  • participanţii la proces, în termen de 30 de zile de la pronunţarea dispozitivului hotărârii, depun cerere de apel;
  • hotărârea judecătorească urmează să fie recunoscută şi executată pe teritoriul altui stat.   
În aceste situații, hotărârea este formată din partea introductivă, partea descriptivă, motivare şi dispozitiv. Fiecare parte a hotărârii se evidenţiază separat în textul acesteia. În partea introductivă se indică locul şi data adoptării, denumirea instanţei care o pronunţă, numele membrilor completului de judecată, al grefierului, al părţilor şi al celorlalţi participanţi la proces, al reprezentanţilor, obiectul litigiului şi pretenţia înaintată judecăţii, menţiunea despre caracterul public sau închis al şedinţei. În partea descriptivă se indică succint pretenţiile reclamantului, obiecţiile pârâtului şi explicaţiile celorlalţi participanţi la proces. În motivare se indică: circumstanţele cauzei, constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanţa. Dispozitivul cuprinde concluzia instanţei judecătoreşti privind admiterea sau respingerea integrală sau parţială a acţiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea şi termenul de atac al hotărârii. În cazul în care instanţa judecătorească dispune executarea imediată a hotărârii, în dispozitiv se face o menţiune în acest sens. Dacă a respins pretențiile reclamantului, instanța dispune prin hotărâre anularea măsurilor de asigurare a acțiunii. Art. 249 din Codul de procedură civilă mai spune că după pronunţarea hotărârii, instanţa care a adoptat-o nu este în drept să o anuleze nici să o modifice. Totuși, la cererea participanţilor la proces sau din oficiu, instanţa judecătorească corectează greşelile sau omisiunile din hotărâre care ţin de nume, calitatea procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. Problema corectării unor astfel de greșeli se soluționează în baza dosarului și/sau a materialelor anexate la cererea de corectare a greșelilor sau a omisiunilor, fără citarea participanților la proces. Instanța care examinează problema corectării poate dispune citarea participanţilor pentru a se pronunța cu privire la temeiurile de corectare. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea corectării greşelilor. În cazul în care cererea privind corectarea greşelilor sau a omisiunilor se referă la actele emise de instanţa de apel sau de recurs, aceasta se soluţionează de către instanţa respectivă. Încheierea prin care instanţa judecătorească se pronunţă asupra cererii se comunică participanților la proces și poate fi atacată cu recurs. Aceste prevederi sunt aplicabile și pentru corectarea greșelilor sau a omisiunilor din încheierile, deciziile și ordonanțele judecătorești. Hotărârea suplimentară Codul de procedură civilă spune că instanţa care a pronunţat hotărârea emite, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, o hotărâre suplimentară dacă:
  • nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii formulate de către părţi sau de către intervenientul principal;
  • rezolvând problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce urmează a fi remise sau acţiunile pe care pârâtul trebuie să le îndeplinească;
  • nu a rezolvat problema repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor sau reprezentanţilor cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se cuvine.
Problema pronunţării unei hotărâri suplimentare poate fi pusă în termenul executării silite a hotărârii. Instanţa emite, după examinare în şedinţă de judecată, hotărârea suplimentară, care poate fi atacată în ordinea stabilită de Codul de procedură civilă. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea problemei. Încheierea judecătorească de respingere a cererii de emitere a unei hotărâri suplimentare se supune recursului. Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile Rămân definitive hotărârile judecătoreşti emise în primă instanţă, supuse apelului, după examinarea cauzei în apel. La fel, rămân irevocabile hotărârile judecătoreşti:
  • emise în primă instanţă, după expirarea termenului de apel, dacă participanţii interesaţi nu au exercitat calea de atac corespunzătoare;
  • emise în primă instanță, contestate cu apel, fără drept de recurs;
  • emise de instanţa de apel, după expirarea termenului de recurs, dacă participanţii interesaţi nu au exercitat calea de atac corespunzătoare;
  • emise de instanţa de recurs, după examinarea recursului.
Astfel, după ce hotărârea rămâne irevocabilă, părţile şi ceilalţi participanţi la proces, precum şi succesorii lor în drepturi, nu pot înainta o nouă cerere de chemare în judecată cu aceleaşi pretenţii şi în acelaşi temei, nici să conteste în alt proces faptele şi raporturile juridice stabilite în hotărîrea judecătorească irevocabilă. Hotărârea judecătorească irevocabilă este obligatorie pentru persoana în al cărei interes a fost pornit procesul de către organele şi persoanele specificate la art. 7 alin. (2). În același timp, dacă pârâtul este obligat, prin hotărâre definitivă, să efectueze plăţi periodice şi dacă se schimbă circumstanţele care influenţează determinarea cuantumului obligaţiilor de plată sau durata lor, fiecare parte este în drept să depună o nouă cerere în judecată şi să solicite schimbarea cuantumului obligaţiilor de plată sau a termenului lor, înaintând o nouă acţiune. Executarea hotărârii Hotărârea judecătorească se execută, în modul stabilit de lege, după ce rămâne definitivă, cu excepţia cazurilor de executare imediată după pronunţare. Sunt executate imediat ordonanţa sau hotărârea judecătorească prin care pârâtul este obligat la plata:
  • pensiei de întreţinere;
  • salariului şi a altor drepturi ce decurg din raporturi de muncă, precum şi a indemnizaţiilor prevăzute de statutul şomerilor, în mărimea unui salariu mediu;
  • reparaţiei prejudiciilor cauzate prin vătămare a integrităţii corporale sau prin o altă vătămare a sănătăţii ori prin deces, dacă reparaţia s-a efectuat sub formă de prestaţii băneşti periodice;
  • unui salariu mediu pentru absenţă forţată de la lucru, în cazul reintegrării în serviciu. 
La fel, hotărârea judecătorească privind reintegrarea în serviciu a salariatului concediat sau transferat nelegitim urmează a fi executată imediat. Încheierea  judecătorească Spre deosebire de hotărârea judecătorească, încheierea unei instanțe nu oferă o soluție. Prin urmare, dispoziţiile primei instanţe sau ale judecătorului prin care pricina/cauza nu se soluţionează în fond se emit în formă de încheiere. Aceasta se emite în camera de deliberare în condiţiile art.48. În cazul soluţionării unor probleme simple, instanţa poate emite încheiere fără a se retrage în camera de deliberare. O astfel de încheiere se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată. Încheierii i se dă citire imediat după enunţ. Încheierile privind procedura de executare se emit unipersonal, fără citarea participanților la proces, cu excepţia cazurilor în care judecătorul apreciază că este necesară prezența  participanților la şedinţa de judecată. Ce conține o încheiere judecătorească? Art. 270 a Codului de procedură civilă spune că în încheierea judecătorească se indică:
  •  locul şi data emiterii;
  •  denumirea emitentului, numele membrilor completului de judecată şi al grefierului;
  •  date despre participanţii la proces, obiectul litigiului sau pretenţia înaintată;
  •  problema asupra căreia se emite;
  •  motivele care au determinat concluziile instanţei şi legea guvernantă;
  •  dispoziţia instanţei;
  •  ordinea şi termenul de atac al încheierii dacă este susceptibilă de atac.
Încheierea emisă fără retragerea completului în camera de deliberare trebuie să conţină următoarele date: 
  • problema asupra căreia se emite;
  • motivele care au determinat concluziile instanţei şi legea guvernantă;
  • dispoziţia instanţei;
  • ordinea şi termenul de atac al încheierii dacă este susceptibilă de atac.
Prin  încheierea de încetare a procesului sau de scoatere a cererii de pe rol se anulează măsurile de asigurare a acțiunii, dacă acestea au fost aplicate. Participanţii la proces care nu s-au prezentat în şedinţă de judecată li se trimit, în cel mult cinci zile de la emitere, copiile de pe încheierea judecătorească privind suspendarea sau încetarea procesului ori scoaterea cererii de pe rol.