Sud-coreenii de la Samsung au 20 de miliarde de dolari pe care și-ar dori să-i investească în tehnologii emergente pentru a lua o cotă de piață mai mare și din acest segment sau poate pentru a-și găsi noi modalități de a face bani după ce au anunțat o scădere a numărului de terminale vândute, scrie start-up.ro. Banii pe care Samsung îi are la dispoziție pentru noi investiții au ca scop finanțarea activităților de cercetare în tehnologii care ar putea fi folosite pentru producția pieselor auto pentru următoarea generație de mașini. De asemenea, pe lista gigantului din Asia se regăsește și industria farmaceutică, studiind diferite moduri în care tehnologia ar putea ajuta acest segment, dar și găsirea altor utilizări ale tehologiei AI. O parte din suma de 20 de miliarde de dolari va fi investită și în extinderea capacităților 5G pentru următoarea generație de telefoane mobile. Potrivit oficialilor Samsung, în următorii trei ani ar urma să fie create peste 40.000 de noi locuri de muncă, 1.000 dintre acestea fiind destinate cercetătorilor din domeniul inteligenței artificiale din centrele pe care compania le are la nivel internațional. Anunțul Samsung vine la scurt timp după ce compania și-a dat publicității rezultatele financiare. Profitul Samsung a scăzut cu 4 puncte procentuale, iar reprezentanții companiei spun că acest lucru este cauzat de scăderea vânzărilor de telefoane mobile, și mai ales pentru modelul Galaxy S9. Chiar și așa, astăzi, pe 9 august, Samsung va prezenta cel mai nou device al său, Note 9.