Procuraturile raioanelor Nisporeni, Cantemir și Glodeni vor avea mai mulți procurori, dar se reduce numărul din cadrul altor instituții. Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a avizat pozitiv demersul Procurorului General, care vizează modificarea statului de personal. Mai exact, s-a decis majorarea statului de personal al:
  • Procuraturii raionului Cantemir cu 2 unități de procuror în procuratură;
  • Procuraturii raionului Nisporeni cu 1 unitate de procuror în procuratură;
  • Procuraturii raionului Glodeni cu 1 unitate de procuror în procuratură.
Majorările s-au făcut din contul a câte o unitate de procuror din procuraturile raioanelor Soroca, Cahul, Florești și Procuratura UTA Găgăuzia, Oficiul Centru. Decizia a fost luată după ce Direcția urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale a efectuat un studiu comparativ a activității subdiviziunilor de referință la faza prejudiciară a procesului penal pentru perioada primului semestru al anului 2018. În urma evaluărilor efectuate s-a stabilit că volumul mediu de lucru al unui procuror din cadrul procuraturilor raioanelor Cantemir, Nisporeni și Glodeni este semnificativ mai mare, înregistrându-se un coeficient cu mult peste media pe țară. CSP susține că în aceste condiții a fost necesară revizuirea modului de repartizare a statelor de personal, astfel încât să se asigure gestionarea corectă și echitabilă a încărcăturii ce revine per procuror, avându-se în vedere activitatea desfășurată, atribuțiile îndeplinite și indicatorii de performanță înregistrați.