Serviciul Fiscal de Stat (SFS) anunță că în ultimul an a verificat mai mulți agenți economici care practică comerțul online, dacă respectă sau nu legislația fiscală. Astfel, în urma controalelor fiscale operative efectuate, au fost întocmite 169 de procese verbale cu privire la contravenție aferente desfășurării activității de întreprinzător fără înregistrare la organele competente, dintre care 41 pe parcursul lunii iulie a anului curent. SFS susține că valoare totală a amenzilor aplicate conform Codului contravențional a ajuns la aproape 293 de mii lei, inclusiv în luna iulie 69,9 mii lei. În același timp, sancțiunile aplicate, potrivit prevederilor Codului fiscal, s-au cifrat la 134 mii lei, din care 55 mii lei numai în luna iulie a acestui an. Verificările au vizat comercializarea mai multor tipuri de produse precum: telefoane mobile (42 de procese verbale), mărfuri pentru copii (10 procese verbale), produse din categoria ”totul pentru casă” (21 procese verbale), produse de parfumerie (10 procese verbale), lecții auto, ceasuri, chirie auto, portmonee, ochelari, biciclete, tutun, inclusiv alte domenii (80 de procese verbale). Serviciul Fiscal de Stat îi avertizează pe comercianții care își vând marfa pe internet că verificările vor continua şi în perioada următoare. Asta pentru a-i disciplina și pentru a-i convinge să se conformeze la prevederile legislației fiscale.