Grupul bancar Société Générale a anunțat că a constituit provizioane în valoare de 1,2 miliarde de dolari pentru reglementarea litigiului cu autoritățile americane. Société Générale a emis un comunicat în care arată că se așteaptă ca amenzile aplicate de autoritățile din SUA să fie aproape complet acoperite de suma deja alocată, iar dosarul respectiv să fie închis în câteva săptămâni, scrie profit.ro. Grupul bancar francez este acuzat de tranzacții mai vechi în care sunt implicate țări supuse sancțiunilor economice din partea Statelor Unite. Pe piața bancară din Republica Moldova Société Générale deține 67,85 la sută din acțiunile Mobiasbancă Groupe Société Générale.