Avocatul unui jurnalist s-a adresat la Curtea Constituțională, după ce reporterul a fost amendat pentru că a publicat date cu caracter personal.  La baza sesizării este un dosar contravențional aflat pe rolul instanței în care este vizat jurnalistul. Mai exact, în februarie 2018, un agent constatator de la Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter personala întocmit un proces-verbal pe faptul că jurnalistul a publicat pe portalul www.curaj.tv un video ”Răpită și violată la 14 ani de șase bărbați din Nord”. În procesul-verbal s-a menționat că s-a publicat un volum excesiv de date cu caracter personal despre minoră, cum ar fi: prenume, imaginea, vocea, sexul, locul nașterii, situația familială, adresa, fără a avea consimțământul în scris a reprezentantului legal, contrar prevederilor Legii privind protecția dateor cu caracter personal. La fel, se spune că reporterul nu a asigurat blurarea totală a feței minorei și a mamei sale. Mai mult, reporterul nu a furnizat informația solicitată de către Centru prin interpelarea adresată, ingnorând prevederile art. 20 alin. (3) al Legii privind protecția datelor cu caracter personal. Centrul a solicitat să i se prezinte informații despre cazul relatat, însă jurnalistul nu a răspuns la solicitare. Prin urmare, în baza acestor circumstanțe, în privința jurnalistului a fost întocmit procesul-verbal, comiterea contravenţiei prevăzutede art. 741 alin. (1) şi alin. (4) şi art. 74 alin. (1) Cod contravenţional al RM. Avocatul acestuia a solicitat ridicarea excepției de neconstituționalitate în privința sancțiunii. Acesta a motivat că din circumstanţele cauzei, rezultă că normele de drept ale căror constituţionalitate se solicită a fi verificată au fost aplicate într-o decizie a autorităţii competente cu soluţionarea cauzei contravenţionale, precum şi de către instanţa de judecată.  Avocatul consideră că acestea contravin art. 1, 15, 20, 26, şi 54 din Constituţie, inclusiv prin prisma (sunt neconcordante cu) art. 6, 8, 14 şi 17 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 2, 8 şi 12 ale Declaraţiei universale a drepturilor omului, art. 2, 5 şi 14 p. 3 lit. g) din Pactul cu privire la drepturile civile şi politice, în contextul dispoziţiilor art. 4 din Legea supremă.  Prevederile contestate îngrădesc inadmisibil dreptul de acces la justiţie al persoanei fizice, limitează protecţia dreptului său la viaţă privată (drept fundamental) şi implicit la un proces echitabil, în sensul CtEDO.  La fel, potrivit art. 377 din Codul contravențional nimeni nu poate fi silit să mărturisească împotriva sa ori împotriva rudelor sale apropiate, a soţului/soţiei, logodnicului/logodnicei sau să-şi recunoască vinovăţia. Potrivit articolului 21 din Constituţie, orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. Dreptul la apărare este garantat de articolul 26 din Constituţie. Dreptul la tăcere constituie un element al dreptului la apărare ca parte a unui proces echitabil.  De asemenea, articolul 14 pct.3 lit.g) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice garantează dreptul persoanei acuzate la tăcere. Orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni penale are dreptul să nu fie silită să mărturisească împotriva sa sau să-şi recunoască vinovăţia.  Astfel, avocatul consideră că dreptul la tăcere implică inclusiv dreptul de a nu aduce dovezi împotriva sa. Or, dacă o persoană beneficiază de dreptul de a nu mărturisi împotriva sa, cu atît mai mult aceasta are dreptul de a nu fi constrânsă să aducă dovezi directe - fie sub forma informaţiilor sau documentelor - care să o incrimineze de săvîrşirea unei fapte ilicite. Un alt motiv invocat este că persoanele pot refuza să răspundă la întrebări potenţial incriminatoare.  Apărătorul a mai indicat că informaţiile solicitate de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal ţin direct de fondul cauzei şi vizează însăşi comiterea faptei imputate (confirmarea postării imaginilor pe site, a existenţei/inexistenţei consimţămîntului). Astfel, acestea nu oferă organului de anchetă o simplă informaţie care putea conduce la examinarea obiectivă a cauzei sau identificarea făptuitorului, ci sunt capabile să incrimineze în mod direct persoana supusă interogatoriului, lipsind de conţinut poate cel mai importantant aribut la apărării.  Mai mult, avocatul susține că obligaţia de a colecta probe aparține organului constatator. În speţă, acesta nu a făcut niciun efort pentru a obţine desinestătător, pe alte căi, informaţia solicitată, dând dovadă de lipsă de diligenţă profesională şi chiar de neglijenţă, deoarece a evitat să aplice reguli procesuale elementare cum ar fi chestionarea presupusei victime, de exemplu, cu privire la existența consimțământului pentru publicarea pretinsului reportaj sau cu privire la existența prejudiciului sau însăși a calității de victimă.