Organizațiile de creditare nebancară vor fi obligate să pună la dispoziţia clienților mai multe informaţii privind condiţiile de acordare a creditelor nebancare și leasingului financiar. Potrivit unui proiect de hotărâre a Comisiei Naționale a Pieței Financiare, organizațiile de creditare nebancară vor trebui să furnizeze informații despre:
  • suma (minimă și maximă);
  • termenul (minim și maxim);
  • rata dobânzii.
De asemenea, vor trebui să dezvăluie informații despre componentele costului total al creditului nebancar/leasing financiar precum și dobânda anuală efectivă (DAE) indicată în mod obligatoriu în informațiile precontractuale furnizate clientului (ilustrată prin intermediul unui exemplu reprezentativ care menţionează toate ipotezele folosite pentru calculul ratei respective) și în contractele de credit nebancar/leasing financiar. Proiectul mai prevede că organizațiile de creditare nebancară vor fi obligate să prezinte date despre modul de calcul și a mărimii valorii totale plătibile de către client și penalității pentru neexecutarea obligațiilor de plată. Alte obligații vizează dezvăluirea informației despre:
  • graficul – model de rambursare a creditului sau de plată a ratelor de leasing (anuităţi, plăți lunare în descreștere, plata la scadența finală etc.);
  • documentele necesare pentru obţinerea creditului nebancar/ leasingului financiar;
  • cerinţe privind modul de garantare a creditelor nebancare/leasingului financiar  de către clienți, stabilit de către organizația de creditare nebancară;
  • procedura de modificare a clauzelor contractuale;
  • după caz, componența și modul de calcul al dobânzii flotante, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii flotante;
  • dreptul la revocare a creditului nebancar/leasingului financiar și obligațiile clientului în acest caz;
  • rambursarea anticipată a creditului nebancar/ leasingului financiar și mărimea compensației pentru eventualele costuri legate de rambursarea anticipată;
  • regulile de creditare în cazul aplicării dobânzii flotante;
  • esența și consecințele juridice ale investirii cu formulă executorie a contractelor de ipotecă și/sau gaj, care garantează executarea obligațiilor de plată, în cazul în care formula executorie este inclusă în contract.
Totodată, organizațiile vor fi obligate să ofere informații despre posibilitatea de a recurge la o procedură extrajudiciară de soluționare a litigiilor legate de executarea contractelor de credit nebancar/leasing financiar, procedurile de contestare și căile de atac pentru clienți, precum și modalităţile de acces la acestea.