Avocatul unui bărbat condamnat la detenție pe viață a depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care le-a cerut magistraților să se expună asupra sintagmei ”persoanelor adulte" din articolul 79 alin. (4) din Codul penal, care stabilește că instanța de judecată nu poate aplica o pedeapsă sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracțiunea respectivă, sau una mai blândă, în cazul persoanelor adulte cărora li s-a aplicat pedeapsa detenției pe viață. Bărbatul, care în urmă cu 20 de ani, a fost condamnat la detenție pe viață, a depus o cerere la Judecătoria Rezina, prin care a solicitat aplicarea retroactivă a prevederilor Codului penal adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002, deoarece limitele pedepselor stabilite prin noua lege i-ar fi mai favorabile decât cele care au stat la baza hotărârii de condamnare din anul 1998. De asemenea, în cererea depusă, acesta a menționat că în baza modificărilor articolului 79 alin. (1) din Codul penal introduse prin Legea nr. 163 din 20 iulie 2017 (săvârşirea infracţiunii de către persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani poate fi apreciată de către instanţa de judecată drept circumstanță excepţională), el trebuie să beneficieze de aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege. Prin încheierea Judecătoriei Orhei (sediul Șoldănești), instanța de judecată a admis parțial cererea depusă și a reîncadrat acțiunile bărbatului în conformitate cu prevederile Codului penal adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002, aplicându-i o pedeapsă sub forma detenției pe viață în baza articolului 84 alin. (5) din Cod. Cu referire la aplicarea pedepsei mai blânde, decât cea prevăzută de lege în baza articolului 79 alin. (1) din Codul penal, instanța de judecată a menționat că, deși acesta avea 19 ani la momentul comiterii infracțiunilor pentru care a fost condamnat în anul 1998, el nu poate beneficia de prevederile menționate, deoarece i-a fost stabilită pedeapsa detenției pe viață. Potrivit instanței de judecată, acest fapt creează impedimente pentru aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege în baza articolului 79 alin. (1) din Codul penal, deoarece alin. (4) din același articol stabilește că prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile persoanelor adulte în situația cărora intervine pedeapsa detenției pe viaţă, în situația recidivei de infracţiuni sau a săvârşirii de infracţiuni prevăzute la art.1661 alin. (2)-(4). Nefiind de acord cu încheierea Judecătoriei Orhei (sediul Șoldănești) bărbatul a depus un recurs, iar avocatul său a cerut ridicarea excepției de neconstituționalitate. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că deși Codul penal nu definește noțiunea de ”persoană adultă", articolul 70 alin. (4) din Cod deosebește trei categorii de persoane, după vârsta pe care o au: minorii - persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani; persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani; și adulții - persoanele care au atins vârsta de 21 de ani. Curtea constată că, categoria persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani a fost introdusă prin Legea nr. 163 din 20 iulie 2017. Prin legea respectivă, legislatorul a stabilit o categorie intermediară de persoane, situată între categoria persoanelor minore și cea a persoanelor adulte, acordându-le astfel un statut special, în contextul umanizării politicii penale. Astfel, persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 21 de ani pot beneficia, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege. Ca și în cazul minorilor, legislatorul a considerat că săvârșirea unei infracțiuni de către această categorie de persoane poate fi apreciată de către instanţa de judecată drept circumstanță excepţională. Mai mult, săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a atins vârsta de 18 ani, dar nu a atins vârsta de 21 de ani reprezintă și o circumstanță atenuantă stabilită în mod expres la articolul 76 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Prin urmare, prin Legea nr. 163 din 20 iulie 2017 legislatorul nu doar că a introdus o categorie intermediară de persoane între persoanele adulte și persoanele minore, ci a stabilit implicit faptul că în condițiile stabilirii tratamentului sancționator, vârsta persoanelor adulte începe de la 21 de ani. Categoria persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 și 21 de ani funcționează doar în cadrul condițiilor stabilirii tratamentului sancționator și nicidecum nu poate fi aplicat față de alte instituții de drept penal. Totuși, problema abordată de către autorul excepției apare în contextul respingerii cererii sale de către instanța de judecată în partea ce ține de aplicarea tezei a III-a de la articolul 79 alin. (1) din Codul penal cauzei deduse judecății. Curtea reține că aplicarea și interpretarea legii penale ține de competența instanțelor de drept comun, atât timp cât nu există vicii de neconstituționalitate. În acest caz nu există asemenea vicii. Prin urmare, Curtea a reținut că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate.