Un fost judecător, care a activat și în calitate de procuror, a vrut să devină avocat în temeiul art. 10 alin. (2), însă a fost refuzat pe motivul incompatibilității cu activitatea de apărător. Acesta s-a adresat în instanță și a solicitat să fie admis în avocatură. În motivare, reclamantul a indicat că prin hotărârea Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, a fost respinsă cererea sa de admitere în profesia de avocat, înaintată în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea cu privire la avocatură. Acesta a precizat că  profesia de avocat poate fi exercitată de persoana care are cetățenia Republicii Moldova, are capacitate deplină de exercițiu, are diplomă de licențiat în drept sau echivalentul acesteia și se bucură de o reputație ireproșabilă. Iar, în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol, sunt scutite de la efectuarea stagiului profesional şi de examenul de calificare persoanele care dețin titlul de doctor, precum şi cele care au cel puțin 10 ani vechime în muncă în funcția de judecător sau procuror dacă, în termen de 6 luni după demisia din funcțiile respective, au solicitat eliberarea licenței pentru exercitarea profesiei de avocat. De aceleași drepturi şi în aceleași condiții beneficiază şi persoanele care, după demisia din funcția de judecător şi procuror, au continuat să activeze în domeniul dreptului. Astfel, fostul magistrat a precizat că din 28 martie 1995 până în anul 2002 a activat în funcția de procuror, iar de la 10 ianuarie 2002 a fost numit judecător la Judecătoria de sector Orhei şi eliberat din funcție la 27 octombrie 2006. Prin urmare, are o vechime în muncă de aproape 12 ani. Cu toate acestea, Comisia de licențiere a profesiei de avocat a respins solicitarea reclamantului pe motivul incompatibilității, întrucât reclamantul, în momentul adresării cererii, era angajat în câmpul muncii. Astfel, acesta a precizat că invocarea de către Comisia de licențiere a incompatibilității persoanei care a solicitat admiterea în profesia de avocat în condițiile art. 10 alin. (2) din Legea cu privire la avocatură, ca motiv de respingere a cererii nu are temei legal, cu atât mai mult că cerința imperativă de neparticipare în alte activități profesionale față de candidații scutiți de efectuarea stagiului profesional şi de examenul de calificare în lege nu este prevăzută şi, respectiv, asemenea activitate nu este interzisă. Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău cererea fostului magistrat a fost admisă și a fost anulată hotărârea Comisiei de licențiere. UAM a depus apel, iar magistrații au decis să admită apelul depus de Uniune.  Nemulțumit, fostul magistrat a depus recurs în care a indicat că decizia instanţei de apel este abuzivă, lipsită de o motivare judicioasă, ilegală şi vădit arbitrară, la adoptarea acesteia fiind admisă încălcarea esenţială şi aplicarea eronată a normelor de drept material, inclusiv au fost săvârşite încălcări care au dus la soluţionarea greşită a cauzei, fiind dată de către Colegiu o apreciere arbitrară a probelor, cât şi comise erori judiciare care au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale reclamantului. Curtea Supremă de Justiție a indicat că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Și asta pentru că motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat. Prin urmare, recursul declarat de către fostul magistrat a fost declarat inadmisibil.