Timp de șase luni, instanțele de prim nivel din țară au examinat 2.852 de dosare privind cauzele economice. Dintre acestea, circa 55 la sută, sau 1583 de cazuri, au fost examinate în termen mai mare de două luni. Datele au fost publicate de către Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești (AAIJ). Conform AAIJ, în instanță au fost transmise 2.916 dosare, cele mai multe vizând acțiunile apărute din raporturile de obligații și cele apărute în contractele de antrepriză și prestări de serviciu. La sfârșitul lunii iunie, 3.259 de dosare erau încă neîncheiate. Dintre acestea, 374 au o durată mai mare de 1 an, 123 – 2 ani și 118 – 3 ani. Analizând deciziile luate de magistrați, cele mai multe, și anume 1592 la număr, au stabilit admiterea acțiunii, în 412 cazuri s-a decis încetarea procesului, iar 251 de cereri au fost scoase de pe rol sau restituite. În această perioadă, Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești spune că la bugetul de stat au fost transferați 8.344.754 de lei sub formă de taxă. Amintim că, în primele șase luni ale anului, instanțele de prim nivel au pronunțat sentințe în 12 dosare penale intentante în privința persoanelor juridice. Dintre acestea, doar într-un singur caz a fost încetat procesul. Amenzile aplicate au ajuns la sute de milioane de lei.