Zona Economică Liberă ”Bălți” urmează să-și extindă teritoriul cu 26 de hectare. Acesta este amplasat în extravilanul satului Crihana Veche, raionul Cahul. O decizie în acest sens urmează să fie examinată de către Guvern în ședința de miercuri. Conform proiectului, terenul va fi transmis din administrarea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, aflat în gestiunea Universităţii de Stat ”Bogdan Petriceicu-Hasdeu” din Cahul, în administrarea Zonei Economice Libere ”Bălţi”. În prezent, acest teren este atribuit la domeniul public şi are destinaţia agricolă. Prin urmare, pentru a putea fi dat în locațiunilor rezidenților ZEL Bălți, terenul urmează să fie transferat în domeniul privat, cu menţinerea în proprietatea publică a statului, iar destinația acestuia va fi schimbată. Autorii proiectului spun că modificarea se face în scopul extinderii zonei libere şi activităţii acesteia, precum şi atragerii investiţiilor şi tehnologiilor avansate. Drept rezultat, vor fi create noi locuri de muncă, instituite noi capacităţi de producere în domeniul constructoare de maşini şi componentelor pentru acestea, dar și sporit potenţialului de export. Amintim că, teritoriul Zonei Economice Libere ”Bălți” a fost extins recent cu încă 12 terenuri, amplasate în diferite regiuni ale țării. Suprafața totală a acestora este de aproximativ 36 de hectare.