Un agent economic s-a adresat în instanța de judecată împotriva Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal pe motiv că instituția i-a refuzat solicitarea sa de a fi înregistrat în calitate de operator de date personale. Mai exact, acesta a solicitat judecătorilor să fie dispusă constatarea încălcării dreptului SRL ”Inima Codrului” la petiţionare, dreptul la înregistrarea în calitate de operator în Registrul de evidenţă al operatorilor de date cu caracter personal a persoanelor care închiriază bărci, catamarane, mese şi alte bunuri și obligarea Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal să înregistreze compania în calitate de operator în Registru de evidenţă al operatorilor de date cu caracter personal a persoanelor care închiriază bărci, catamarane, mese şi alte bunuri. Reclamantul a indicat în motivarea acțiunii că o notificare către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, prin care a solicitat de a fi înregistrat ca operator de date cu caracter personal, însă nu a primit răspuns la notificarea sa. Ulterior, a expediat o altă notificare către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, prin care a solicitat de a fi înregistrat ca operator de date cu caracter personal. La aceasta, însă, Centrul a emis un răspuns prin care a refuzat înregistrarea agentului economic. Prin decizia instanței de fond, a fost respinsă solicitarea agentului economic, ca fiind neîntemeiată. Acesta a depus apel, în care a motivat că operatorii sunt obligaţi să notifice Centrul, personal sau prin persoanele împuternicite de către ei, înainte de a prelucra date cu caracter personal destinate să servească unui scop. Prelucrarea altor categorii de date cu caracter personal decât cele notificate anterior se va efectua cu condiţia unei noi notificări. Apelantul a menționat că prin prezenta notificare, aduce la cunoştinţa Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu caracter Personal că pe teritoriul unei terase amplasate în parcul ”La Izvor”, sunt instalate patru camere de supraveghere video, iar pe perimetrul şi în incinta cantinei de pe strada Mihai Viteazul sunt instalate 7 camere video. Necesitatea instalării camerelor video a fost şi este extrem de importantă pentru asigurarea ordinei publice, asigurarea bunurilor şi securitatea persoanelor, cât şi pentru organele de drept, poliţie, procuratură, fisc şi alte instituţii. Ridicarea şi extragerea înregistrărilor video se efectuează doar în cazul comiterii de persoane necunoscute a unei contravenţii sau infracţiuni şi se prezintă organelor de poliţie, procuratură sau în instanţa de judecată. Stocarea înregistrărilor video nu se efectuează, timp de 7-8 zile Registratorul le păstrează şi automat le şterge după expirarea acestui termen, înregistrând alte imagini noi. Totuși, instanța de apel a precizat că noţiunea de ”notificare” în forma cea expediată de apelantul SRL ”Inima Codrului” şi cea cerută de lege este diferită. În final, Curtea de Apel Chișinău a decis respingerea apelului. Decizia este cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justiție.