Aproape 800 de hârtii de valoare ale BC Moldova-Agroindbank au fost vândute. Este vorba de trei tranzacții la Bursa de Valori a Moldovei, cu o valoare totală de peste 1,2 milioane de lei. Două tranzacții au avut loc prin licitație cu strigare, iar cea de-a treia vânzare-cumpărare.  Acțiunile au fost comercializate la un preț de 1670 de lei per acțiune, în cazul celor două tranzacții efectuate prin licitație și, respectiv, 1590 de lei per acțiune, în cazul tranzacției de vânzare-cumpărare. Screen Shot 2018-09-22 at 7.11.18 AM Amintim că, în perioada 2-4 octombrie va avea loc licitația cu strigare a pachetului unic ale băncii, expuse de Agenția Proprietății Publice la Bursa de Valori a Moldovei.  Este vorba de 426.365 de valori mobiliare, ceea ce reprezintă 41.09 la sută din capitalul social al BC Moldova Agroindbank SA. Valoarea nominală a acțiunilor este de 200 de lei. Prețul inițial de vânzare per acțiune a fost stabilit la 1.059,03 lei. Acestea pot fi procurate doar de persoanele care au obținut permisiunea prealabilă scrisă a Băncii Naționale a Moldovei, în conformitate cu prevederile Legii privind activitatea bancară.  Agenția Proprietății Publice a semnat, în numele Guvernului, antecontractul cu investitorii care și-au anunțat intenția de a procura acțiunile nou emise ale B.C. Moldova-Agroindbank S.A. De acțiunile băncii comerciale sunt interesate din Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Horizon Capital – gestionar al unui fond de investiții creat de instituții financiare internaționale notorii și Invalda INVL – societate de investiții cotată din Lituania, cu experiență în sectorul financiar-bancar. Consorțiul intenționează să realizeze achiziția preconizată printr-o societate de investiție special creată în acest scop – HEIM PARTNERS Ltd., înregistrată în Marea Britanie, cu sediul la Londra.