Circa 57 la sută dintre cetățeni spun că onorariile avocaților sunt un obstacol în asigurarea accesului la justiției. Și anume, 30 la sută spun că acest factor duce la faptul că justiția este foarte inaccesibilă și alte 27 la sută pun că banii care trebuie achitați apărătorilor face ca justiția să fie prepoderent inaccesibilă pentru cetățeni. De altfel, anume acest indicator a primit cele mai multe răspunsuri negative în cadrul unui studiu prezentat de Banca Mondială. Doar 18 la sută consideră că sumele cerute de avocați sunt accesibile. Printre alte obstacole identificate de cetățeni, care limitează accesul la justiție, sunt costurile judiciare, care se compun din: taxe judiciare, consturi conexe proceselor, cheltuieli notariale, cheltuieli de deplasare. În jur de 56% spun că acest impediment face justiția inaccesibilă, iar altele 19% consideră că aceasta nu este o problemă. De asemenea, 50 la sută consideră că informațiile publice disponibile asigură accesul al justiție, iar 32% că informația îngrădește drepturile persoanelor. Conform studiului, cetățenii nu au probleme să se deplaseze către judecătorii și nici să le gasească. La fel, nu au probleme nici în privința identificării sălii de judecată unde trebuie să aibă loc procesul. Peste 66% afirmă că aceste aspecte fac justiția accesibilă pentru cetățeni. La capitolul transparență, cei mai mulți dintre cetățeni sunt nesatisfăcuți de modul de activitate a instanțelor de judecată, circa 28%, urmate de procuratură, cu 24%, executorii judecătorești, cu 21%, și notarii, cu 13 la sută.