De aproape doi ani, Republica Moldova are doar 20 instanțe de judecată, din cele 51 câte au existat anterior, scrie justitietransparenta.md. Și asta în urma implementării reformei instanțelor judecătorești. Ce, cum și de ce a avut loc optimizarea instanțelor de judecată vedeți în articolul de mai jos. De ce a fost necesară reforma instanțelor?  Reorganizarea instanțelor de judecată din țară s-a produs după ce au fost identificate mai multe probleme în sistemul judecătoresc – timpul îndelungat de examinare a dosarelor, volumul neuniform de lucru a judecătorilor și instanțelor, insuficiența magistraților și personalului non-judiciar în unele instanțe și abundența judecătorilor și personalului non-judiciar în altele, inaccesibilitatea sediilor judecătoriilor, mai ales pentru persoane cu necesități speciale etc. Un studiu efectuat de Centrul de Resurse Juridice, în 2016, arată că statul cheltuie mai mult pentru clădirile instanțelor, decât pentru angajații săi. Mai exact, peste 45 la sută din banii alocați judecătoriilor erau repartizați la judecătorii mici, în care activau câte șase judecători și chiar mai puțin. În unele instanțe, precum Vulcănești sau Șoldănești activa câte un singur magistrat. Astfel, a fost propusă comasarea instanțelor de judecată (vedeți detalii mai jos). Felul în care trebuie să se schimbe harta judecătoriilor etc. a fost studiat de mai mulți experți din domeniu și în 2016 a demarat însăși reforma. Iar pentru ca dosarele să fie gestionate mai eficient (rapid și calitativ), a fost decisă repartizarea uniformă a acestora. Astfel, toți judecătorii vor avea un volum de muncă egal, și vor avea posibilitatea să se specializeze, concentrându-se doar pe un anumit tip de cauze. Reforma instanțelor de judecată este efectuată pentru a îndeplini angajamentele asumate de țara noastră în fața partenerilor externi. Modificarea hărții reprezintă o condiționalitate impusă de UE (din Matricea de politici, anexă a Acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană privind Programul de suport al reformei justiției, semnat la Bruxelles la 14 iunie 2014 și aprobat prin hotărâre de Guvern în data de 2 septembrie 2013). Aceste schimbări au fost prevăzute și în Strategia de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011-2016 – direcția strategică „Asigurarea accesibilității și independenței sistemului judecătoresc”, dar și în programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova 2015-2018. Citiți mai mult pe justitietransparenta.md