Autoritatea Națională de Integritate (ANI) anunță că au mai fost selectați trei inspectori de integritate. Și anume, este vorba despre Ion Crețu, Vladislav Gorceac și Alexandru Stavinschi. Amintim că, în luna iunie ANI a anunțat primele persoane care vor activa în calitate de inspectori de integritate. Atunci au fost selectați 4 candidați, din cele 43 de dosare depuse la concurs. Acestea sunt: Ada Griciuc, Constantin Culicovschi, Radion Buzu, Ion Nicolaev. Potrivit Legii cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate, inspectorul de integritate este persoana angajată în această funcţie prin concurs și care este responsabil de efectuarea controlului averii și al intereselor personale, privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților și al restricțiilor. Funcţia de inspector de integritate este o funcţie publică cu statut special. Aceștia desfăşoară următoarele activităţi:
  • primesc, colectează, centralizează şi procesează date şi informaţii cu privire la situaţia averilor deținute de persoane pe durata anului fiscal în timpul exercitării mandatului sau a funcției publice ori de demnitate publică, de asemenea cu privire la incompatibilităţile şi conflictele de interese ale persoanelor care ocupă o funcţie publică sau de demnitate publică;
  • efectuează controlul averilor și privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților și al restricțiilor;
  • efectuează controlul privind depunerea în termen a declaraţiilor de avere și interese personale de către subiecții declarării;
  • constată diferenţele substanţiale, ținând cont de modificările intervenite în averea subiectului declarării pe durata anului fiscal, în timpul exercitării mandatului, a funcției publice sau de demnitate publică şi în veniturile obținute de acesta în aceeaşi perioadă; examinează și soluționează conflictele de interese ale persoanelor prevăzute de Legea privind declararea averii și a intereselor personale;
  • sesizează organizația publică în care activează subiectul declarării sau autoritatea responsabilă de numirea în funcție a acestuia în vederea încetării mandatului, a raporturilor de muncă ori de serviciu ale acestuia în cazul constatării unei stări de incompatibilitate;
  • întocmesc acte de constatare în condițiile legii;
  • constată contravenţii, examinează cauze contravenţionale şi aplică sancţiuni contravenționale.