Baza de calcul pentru unele categorii de indemnizaţii de asigurări sociale ar putea să se modifice. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale vrea să schimbe și să completeze Legea privind indemnizațiile privind incapacitatea temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale. Modificările vizează baza de calcul a:
  • indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă;
  • indemnizaţiei pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină);
  • indemnizaţiei de maternitate;
  • indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani;
  • indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului bolnav;
  • indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă în legătură cu protezare ortopedică.
Conform amendamentelor propuse, în cazul lipsei integrale a venitului asigurat la toate unitățile în unele și aceleași luni calendaristice sau în toate lunile din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul, aceste luni se vor substitui cu același număr de luni calendaristice consecutive imediat premergătoare perioadei incluse în calcul în care s-a realizat venit asigurat. Perioada de substituire este de cel mult 36 de luni calendaristice consecutive. Proiectul mai prevede că în cazul în care asiguratul, pe parcursul celor 12 luni calendaristice premergătoare lunii survenirii riscului nu a realizat venit, deoarece se afla în concediu de maternitate sau de îngrijire a copilului până la trei ani, dar a beneficiat de anumite plăți unice pe parcursul acestor concedii, atunci cuantumul indemnizației de maternitate și a indemnizației lunare pentru creșterea copilului se stabilește conform procedurii generale. În cazul în care acest lucru nu este posibil atunci indemnizațiile respective se stabilesc în baza de calcul al copilului precedent. Totodată, se propune ca baza de calcul al indemnizației de maternitate pentru femeile asigurate precum și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de tuberculoză, SIDA, de maladie oncologică, care nu se încadrează în niciuna dintre aceste condiții, o constituie 35% din salariu mediu lunar prognozat, stabilit de Guvern, pentru anul în care s-a produs riscul asigurat. În redacția actuală legea prevede că în cazul lipsei integrale a venitului asigurat la toate unităţile, în unele şi aceleaşi luni calendaristice din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul, la determinarea bazei de calcul al indemnizaţiilor din motiv de concediu medical, concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, şomaj cu drept de ajutor de şomaj, aceste luni se includ în calcul cu venit lunar asigurat în cuantumul unui salariu tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar. Sau, după caz, în cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real în vigoare la data producerii riscului asigurat, la locul de muncă de bază al asiguratului. La cererea asiguratului, se substituie cu acelaşi număr de luni calendaristice imediat premergătoare perioadei incluse în calcul, cu condiţia că aceasta va duce la majorarea cuantumului indemnizaţiei. Această prevedere nu se aplică în cazul lipsei integrale a venitului asigurat la toate unităţile în unele şi aceleaşi luni calendaristice din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul la determinarea bazei de calcul al indemnizaţiilor din alte motive decât cele menţionate sau din motivele menţionate combinate cu alte motive. De asemenea, legea actuală mai prevede că ”dacă venitul asigurat lipseşte la toate unităţile în unele şi aceleaşi luni calendaristice din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul ori dacă venitul lunar asigurat realizat în perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul este mai mic decât salariul tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, decât cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real din motiv de concediu medical, concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, şomaj cu drept de ajutor de şomaj, atunci aceste luni se includ în baza de calcul al indemnizaţiei de maternitate şi al indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani cu venit lunar asigurat în cuantumul unui salariu tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, în cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real în vigoare la data producerii riscului asigurat, la locul de muncă de bază al asiguratului ori, la cererea asiguratului, se substituie cu acelaşi număr de luni calendaristice imediat premergătoare perioadei incluse în calcul, cu condiţia că aceasta va duce la majorarea cuantumului indemnizaţiei”. Această prevedere nu se aplică în cazul lipsei integrale a venitului asigurat la toate unităţile în unele şi aceleaşi luni calendaristice din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul la determinarea bazei de calcul al indemnizaţiilor din alte motive decât cele menţionate sau din motivele menţionate combinate cu alte motive. În prezent, legea mai stipulează că în cazul în care asiguratul a activat în perioada premergătoare lunii producerii riscului asigurat mai puţin de 12 luni calendaristice, aceleaşi luni calendaristice lipsă la toate unităţile de până la angajare se includ în calcul cu venit lunar asigurat în cuantumul unui salariu tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, în cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real în vigoare la data producerii riscului asigurat, la locul de muncă de bază al asiguratului. În cazul în care asiguratul, în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, nu are realizat venit asigurat la nicio unitate din motiv de concediu medical, concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, şomaj cu drept de ajutor de şomaj, baza de calcul al indemnizaţiei o constituie cuantumul unui salariu tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real în vigoare la data producerii riscului asigurat, la locul de muncă de bază al asiguratului ori, la cererea asiguratului, aceste luni se substituie cu acelaşi număr de luni calendaristice imediat premergătoare perioadei incluse în calcul, cu condiţia că aceasta va duce la majorarea cuantumului indemnizaţiei. În cazul în care asiguratul, în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, nu are realizat venit asigurat la nicio unitate ori dacă venitul lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice incluse în calcul este mai mic decât salariul tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, decât cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real din motiv de concediu medical, concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, şomaj cu drept de ajutor de şomaj, baza de calcul al indemnizaţiei o constituie cuantumul unui salariu tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real în vigoare la data producerii riscului asigurat, la locul de muncă de bază al asiguratului ori, la cererea asiguratului, aceste luni se substituie cu acelaşi număr de luni calendaristice imediat premergătoare perioadei incluse în calcul, cu condiţia că aceasta va duce la majorarea cuantumului indemnizaţiei. Amintim că, proiectul mai prevede că concediul pentru îngrijirea copilului va putea fi acordat până la vârsta de doi sau trei ani, iar părinții vor putea beneficia de indemnizații și salarii în același timp.