Autor: Sabina Cerbu, avocat, Casa de avocatură ”Efrim, Roșca și Asociații”
Noțiunea și conceptul de
hardship nu sunt noi în legislația civilă națională, însă, în felul în care erau prevăzute în redacția anterioară, erau neclare în partea ce ține de criteriile ajustării, adică a distribuirii echitabile între părțile contractuale a riscurilor ce pot surveni. Noua redacție vine cu mai multă precizie în acest sens.
Cu alte cuvinte, ce este hardship-ul?
Ar fi indicat să facem o mică incursiune în ceea ce se înțelege prin
hardship sau a schimbărilor excepționale a circumstanțelor în raporturile contractuale. În condițiile în care piața suferă schimbări economice sau a inflației, este cert că și contractele au nevoie de o revizuire pentru a asigura echilibrul prestațiilor părților. Acest mecanism permite părților afectate de schimbările majore ale pieței să-și modifice unele clauze contractuale, astfel încât să nu ajungă la imposibilitatea executării în general a obligațiilor contractuale, care, în cel mai urât scenariu, pot duce la faliment.
La modul practic, pentru a înțelege mai bine ce evenimente sau ce circumstanțe excepționale pun în dificultate executarea contractului, în condițiile inițiale, vom lista câteva exemple:
- fluctuațiile majore ale cursurilor valutare;
- fluctuațiile prețurilor pe piață;
- modificarea prețurilor materiilor prime, materialelor, energiei, combustibilului, a forței de muncă ori tarifele de transport, a primelor de asigurare, a taxelor vamale, a dobânzilor bancare, a comisioanelor;
- schimbarea condițiilor privind transferul de tehnologie și a drepturilor de proprietate intelectuală în general;
- modificarea raportului dintre cerere și ofertă;
- instituirea embargoului;
- adoptarea unor măsuri restrictive antidumping;
- luarea unor măsuri de protejare a concurenței;
- restricții la transferul valutei în străinătate;
- exproprierea sau alte măsuri similare;
- neacordarea licențelor într-un anumit domeniu de activitate sau altor autorizații de export/import, etc.
Lista enunțată nu este exhaustivă, iar circumstanțele sunt relevante de la caz la caz. Intenția în acest context a fost de a sublinia varietatea acestor circumstanțe care poate pune în dificultate o parte contractuală în a-și executa obligațiile în felul în care acestea au fost inițial stabilite. Codul civil nu reduce problematica
hardship-ului doar la chestiunea inflației, întrucât se pot schimba o serie de circumstanțe de natură diferită.
Revenind la prevederile noi ale Codului civil, și anume art. 720
6, din start se menționează că în cazul unor schimbări excepționale a circumstanțelor, obligația trebuie executată chiar dacă prestația a devenit mai oneroasă, fie deoarece costul executării a crescut sau dacă valoarea contraprestației s-a diminuat. Acest aliniat demonstrează că legiuitorul național rămâne fidel, în continuare, principiului forței obligatorii a contractului, conform căruia părțile sunt ținute să-și exercite drepturile și obligațiile în felul în care le-au stabilit inițial și care, în fond, exprimă acordul lor de voință. Totodată, următoarele prevederi, art. 720
6 Cod civil, ca și excepție admite imixtiunea instanței pentru a echilibra prestațiile dintre părți în cazul în care acestea devin prea oneroase pentru o parte, fapt de care profită cealaltă.
Cum putem invocat hardship-ul?
Codul civil oferă posibilitatea revizuirii clauzelor contractuale prin distribuirea între părți a riscurilor apărute după încheierea contractului. Acest lucru ar fi posibil DOAR atunci când prestația asumată devine atât de oneroasă, din cauza schimbării excepționale a circumstanțelor, încât vădit ar fi INECHITABIL de a menține în sarcina debitorului această prestație. Astfel, instanța de judecată poate să dispună luând în considerare toate împrejurările cazului:
- ajustarea prestațiilor părților pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea circumstanțelor;
- rezoluțiunea raportului contractual la momentul și în condițiile stabilite de instanța de judecată.
Pentru ca instanța să dispună una din cele două soluții, urmează să se verifice următoarele circumstanțe:
În ce condiții?
- Dacă schimbarea circumstanțelor a survenit după asumarea obligației;
- În momentul asumării obligației debitorul nu a luat cont și nici nu i se putea în mod rezonabil pretinde să ia cont de posibilitatea schimbării circumstanțelor ori mărimea ei;
- Debitorul nu și-a asumat și nici nu se poate, în mod rezonabil, considera că și-a asumat riscul acelei schimbări a circumstanțelor;
- Debitorul a încercat, într-o manieră rațională și acționând cu bună credință, să realizeze, prin negociere, o ajustare a prestațiilor părților pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea circumstanțelor. Negocierea trebuie să fie inițiată înainte de stingerea tuturor obligațiilor care revin debitorului și creditorului. Este irelevant dacă după inițierea negocierii una dintre părți și-a executat obligația.
Cum va aprecia instanța?
Acest exercițiu de verificare se va face luând în calcul toate condițiile prevăzute de Codul civil enumerate la art. 720
6, alin. (3). Aceleași condiții le regăsim și în redacția Codului civil românesc. În ambele coduri se utilizează termenul de “excepțional” (
schimbarea excepțională a împrejurărilor/circumstanțelor). Comentariul codului civil român face o precizare utilă pentru a evita interpretări eronate referitoare la acest termen, și anume:
Precizarea atributului excepțional al schimbării nu trebuie calificată drept o veritabilă cerință în plus: termenul “excepțional” este o metaforă juridică, ce enunță toate atribuțiile-condiții ale schimbării împrejurărilor, astfel cum sunt precizate în lege. Alături de condițiile enunțate, instanța va califica dacă o obligație este excesivă atunci când reiese cu claritate că una dintre părți nu ar fi contractat dacă ar fi prevăzut această situație înaintea încheierii contractului.
Felul în care este reglementată posibilitatea ajustării contractului, ca urmare a schimbării excepționale a circumstanțelor, nu trebuie privită doar ca o prerogativă a instanței de judecată. Această posibilitate a părților rămâne în fond o opțiune contractuală prin domeniul ei de aplicare, or anume din aceste considerente una din condiții este ca debitorul să încerce negocierea ajustării prestațiilor. În cazul în care negocierea a eșuat se va avansa la o etapă judiciară, unde prin intermediul instanței contractul va fi ajustat sau rezolvat.
Ar trebui să luăm în considerare că instanța nu va opta pentru niciuna din opțiuni dacă contractul a fost afectat de împrejurări normale care nu modifică în mod SUBSTANȚIAL prestațiile părților sau dacă debitorul nu a arătat diligența pentru a evita riscurile pe care le putea anticipa.
În contractele cu executare succesivă de durată părțile pot eventual include o clauză prin care se obligă să ajusteze contractul în mod echitabil prin negocieri în cazul în care ulterior semnării acestuia apar circumstanțe de natură să dezechilibreze în mod considerabil echilibrul dintre contraprestații. Doar că, invocarea acestor circumstanțe ține de o reglementare expresă în Codul civil ce impune condiții riguroase care să se soldeze cu modificarea contractului pentru a echilibra acordul de voință al părților prin distribuirea riscurilor.
Atenție la termene!
IMPOTANTĂ se face mențiunea că în cazul în care se ajunge la o fază judiciară, dreptul de acțiune privind ajustarea contractului sau rezoluțiunea lui ca urmare a schimbării excepționale a circumstanțelor se supune unui termen general de prescripție de trei ani. Iar în conformitate cu prevederile actuale ale art. 272 alin. (15) Cod civil, acest termen începe să curgă de la data când debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască survenirea schimbării excepționale a circumstanțelor.