Reclamantul, cetățean și om de afaceri austriac, avea un birou în Bratislava (Slovacia). În 2009, la cererea Procuraturii austriece, Procuratura Slovaciei (PPS) a efectuat o percheziție la acel birou. Au fost ridicate și predate autorităților austriece documente comerciale și suporturi electronice de stocare. Ulterior, Curtea Constituțională a constatat că termenele mandatului erau expirate și a dispus restituirea obiectelor confiscate în mod ilegal. În data de 7 martie 2012, la ora 9:10, obiectele au fost restituite avocatului reclamantului, iar la ora 9:15 acestea au fost confiscate în mod repetat. Plângerile reclamantului la PPS au fost respinse, iar cererea acestuia depusă la Curtea Constituțională a fost declarată inadmisibilă. În drept – nu s-a contestat faptul că materialele confiscate în mod repetat conțineau informații comerciale și includeau opinii juridice, protejate de privilegiul avocat-client. Confiscarea repetată s-a bazat pe o comisie rogatorie, emisă de Procuratura Austriei. În Austria sau în Slovacia nu a existat vreun indiciu potrivit căruia aceasta a fost dispusă, aprobată, supravegheată sau revizuită de către un tribunal la o anumită etapă. În măsura în care evaluarea cazului reclamantului de către PPS a fost verificată ulterior de către Curtea Constituțională, întinderea controlului a fost limitată din două puncte de vedere. În primul rând, Curtea Constituțională nu a verificat confiscarea repetată propriu-zisă. Dimpotrivă, aceasta a verificat aprecierea dată de către PPS confiscării repetate. În al doilea rând, după cum a evidențiat cu precădere Curtea Constituțională, controlul ei s-a limitat la aspectele legate de constituționalitate, nu de legalitate. Reclamantul a pretins că, de vreme ce confiscarea avusese loc imediat după ce obiectele în discuție i-au fost restituite avocatului său, acesta a fost lipsit de posibilitatea de a se consulta cu el și, prin extensie, de posibilitatea de a-și exercita drepturile în mod corespunzător. Curtea a notat că somația de predare a materialului care urma să fie restituit reclamantului era relevantă numai pentru restituirea sa către reclamant și nu a făcut nicio trimitere la vreo confiscare repetată care trebuia realizată în realitate. Așadar, motivarea autorităților potrivit căreia ținea de libera alegere a reclamantului de a nu participa personal la predarea obiectelor care urmau a fi restituite și că, în consecință, acesta nu putea să se plângă de faptul că nu a putut să-și exercite personal drepturile în mod corespunzător nu poate fi acceptată, pentru că reclamantul nu cunoscuse că obiectele vor fi confiscate din nou și, în mod implicit, nu ar fi avut de ales în privința participării sau nu în persoană. Motivarea autorităților naționale în această privință nu putea fi considerată relevantă și suficientă. Mai mult, PPS sau Curtea Constituțională nu par să fi abordat deloc argumentul reclamantului potrivit căruia suporturile de informații care au fost confiscate în mod repetat conțineau opinii juridice protejate de privilegiul avocat-client. Curtea a observat că confiscarea repetată nu a reprezentat decât o măsură preliminară pentru utilizarea în cadrul acțiunii principale din Austria a obiectelor confiscate în mod repetat și că, dacă aceste obiecte ar fi fost transmise de fapt autorităților austriece, reclamantul ar fi putut să-și revendice drepturile și interesele în fața lor, în mod adecvat. Totuși, Convenția are ca scop garantarea drepturilor și a libertăților care sunt practice și efective, și nu a celor teoretice sau iluzorii. Prin urmare, în privința confiscării repetate, în baza articolului 1 din Convenție, Slovacia era obligată să garanteze drepturile reclamantului în conformitate cu drepturile și libertățile garantate de Convenție și de Protocoalele ei. Pentru că autoritățile naționale au eșuat în furnizarea motivelor relevante și suficiente pentru respingerea plângerilor reclamantului referitoare la confiscarea repetată, în privința căreia acesta nu a beneficiat de garanții efective împotriva arbitrariului și abuzului, confiscarea repetată nu poate fi considerată proporțională cu scopul legitim pe care l-a urmărit și, prin urmare, nu poate fi necesară într-o societate democratică. În concluzie - încălcare (unanimitate). Reclamantul a primit 2.000 de euro pentru prejudiciul moral suferit. Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova.