Proiectul de lege privind modificarea Codului Penal prin introducerea comunicărilor prin rețele sociale la categoria corespondenței a cărui secret nu poate fi violat, discutat astăzi de deputați, în prima lectură, a fost respins.

Membrii Parlamentului consideră că autorii nu au argumentat suficient de bine propunerea de proiect, subliniind necesitatea examinării mai complexe a acesteia, cu participarea organelor de urmărire penală, pentru a discuta propunerea în contextul existenței sau inexistenței plângerilor de violare a secretului acestui tip de corespondență.

Totodată, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități a declarat că secretul acestui tip de corespondență este garantat de Constituție, și anume art. 30, care prevede la alin. (1) că statul asigură secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare. De la această normă sunt prevăzute și derogări, atunci când acestea sunt necesare în interesele securităţii naţionale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice şi în scopul prevenirii infracţiunilor.

Deputații au examinat două posibilități, respingerea proiectului sau remiterea acestuia în Comisia de profil pentru îmbunătățiri. Fiind supusă votului în primă lectură, inițiativa nu a fost susținută și a fost respinsă.

Precizăm că, în prezent, art. 178 din Codul penal prevede sancțiuni pentru violarea secretului următoarelor categorii de corespondență: scrisori, telegrame, colete, alte trimiteri poștale și înștiințări telegrafice. Încălcările se sancționează cu amendă de până la 550 unități convenționale sau cu muncă neremunerată de la 120 la 180 de ore.

Proiectul legii pentru modificarea și completarea art. 178 al Codului Penal a fost înregistrat în Parlament în septembrie 2017. După respingerea acestuia, autorii au anunțat că vor reveni cu inițiativa în următoarea legislatură. Aceștia consideră că lista categoriilor de corespondență a cărui secret trebuie protejat, prevăzute în prezent, nu mai corespunde realităților actuale, iar comunicările prin rețele ca Facebook, Viber sau Skype pot fi foarte ușor interceptate, atât de către autorități, cât și de persoane terțe.