Procedura de trecere a deținătorilor de patentă la forma de activitate antreprenorială independentă ar putea fi simplificată. În acest sens, autoritățile examinează, inclusiv, posibilitatea creării unui soft, după modelul ghișeului unic, prin intermediul căruia să fie examinată fiecare etapă de înregistrare a cererilor de activitate independentă.

De asemenea, cei care practică activități independente ar putea beneficia de facilități precum simplificarea evidenței contabile, reducerea controalelor, recalcularea impozitului achitat anual de antreprenori în funcție de perioada efectiv lucrată, precum și scutirea acestora de taxe suplimentare. Totodată, prețul poliței de asigurare medicală pentru acestă categorie de antreprenori ar putea fi redus.

În cadrul unei ședințe la Guvern, premierul a spus că procedura de tranzitare la activitatea independentă necesită a fi analizată suplimentar pentru a elimina toate constrângerile semnalate de antreprenori. ”Posibil că noi nu am oferit oamenilor cele mai bune condiții pentru activitatea independentă - mai există multe chestiuni legate de birocrație și proceduri sofisticate”, a remarcat prim-ministrul.

Amintim că, din anul 2019, cei care practică activitate în comerțul cu amănuntul în bază de patentă trebuie să treacă la forma independentă de activitate. Aceasta presupune inclusiv asigurarea evidenței contabile și utilizarea aparatelor de casă. Totuși, pentru susținerea acestei categorii de contribuabili statul compensează cheltuielile suportate pentru procurarea mașinilor de casă și de control.

În ultimii doi ani, aproximativ 15% dintre deținătorii de patente, adică doar 1.500 din totalul de 10.200 de persoane, au trecut la forma de activitate antreprenorială independentă.