În Marea Britanie, o femeie a dat în judecată o agenție matrimonială de elită pentru faptul că nu a reușit să-i găsească jumătatea. Într-un final, ea a trebuit să achite prejudicii cauzate prin comentariile negative lăsate online.

Potrivit legal.report, în anul 2013, o mama a trei copii, în vârstă de 47 de ani, a apelat la compania Seventy Thirty (70/30) din Londra, care afirma că prestează servicii matrimoniale exclusive. Și anume, agenția ajută persoanele singure care vor să-și găsească un partener în rândul oamenilor de afaceri sau al aristocraților din întreaga lume. Persoana a încheiat un contract și a plătit o taxă de membru de 12.600 de lire sterline. Ea a stabilit drept sarcină să-i fie găsit unui bărbat care să activeze în domeniul financiar, să aibă un mod de viață sănătos și să fie deschis pentru călătorii. De asemenea, o cerință obligatorie era ca partenerul să-și dorească copii în comun.

Într-un final, femeia a considerat că agenția nu și-a îndeplinit obligațiile. Ea a scris mai multe recenzii devastatoare pe internet, acuzând compania de fraudă și lipsa unui portofoliu bun. Reclamanta a cerut în instanță să i se întoarcă banii plătiți, iar compania, la rândul său, a depus o cerere reconvențională pentru calomnie.

Magistrații din Londra au constatat că, deși agenția spunea că are o bază de date extinsă, oferă clienților posibilitatea de a alege dintr-o listă formată din maxim o sută de bărbați. Astfel, judecătorii au stabilit că reclamanta a fost dezinformată de la bun început. Totuși, instanța nu a fost de acord că afirmația companiei despre ”produsul de nișă exclusivă” ar putea fi clasificată drept acțiune de fraudă. Instanța a decis că agenția trebuie să-i întoarcă reclamantei comisioanelele plătite și să-i achite prejudicii morale în valoare de 500 de lire.

Totodată, examinând cererea reconvențională, magistrații a spus că una dintre recenziile postate pe Google a fost într-adevăr o defăimare la adresa companiei și a stabilit că reclamanta trebuie să achite prejudicii de 5.000 de lire sterline.