Compania juridică internațională King&Wood Mallesons (KWM) este investigată în urma plângerilor depuse de mai mulți angajați cu privire la munca excesivă. Mai mulți avocați ai KWM s-au plâns că au fost nevoiți să lucreze până dimineața și în zilele de weekend. Investigarea companiei a fost solicitată de Organizația Americană pentru Drepturile Omului - WorkSafe.

La baza plângerilor au stat termenii limită în care Comisia Regală din Australia desfășura o investigație legată de încălcări în domeniul bancar, financiar și din domeniul pensiilor. În cadrul acestei anchete, King&Wood Mallesons reprezenta interesele companiilor australiene cu activitate în domeniul bancar și cel al asigurărilor.

În contextul anchetei, angajații King&Wood Mallesons au preferat să petreacă noaptea chiar în biroul din Melbourne, în loc să plece acasă. Avocații lucrau în două schimburi - noaptea și ziua, munca fiind desfășurată în regim 24/24.

Reprezentantul KWM, Berkeley Cox, a declarat că situația în care au ajuns juriștii companiei se datorează cerințelor excesive și ciudate ale Comisiei Regale din Australia, precum și volumului mare de documente. Acesta a mai spus că tratează investigația destul de serios, iar bunăstarea angajaților companiei este absolut esențială. ”Este trist că cineva a ajuns la o astfel de stare, încât a depus o plângere. Respectăm acest lucru", a mai spus acesta.

Investigația în cadrul companiei King&Wood Mallesons are loc pe fundalul discuțiilor privind sănătatea mintală a avocaților, având în vedere că aceștia se află sub presiune ridicată. Conform unui sondaj ALM Intelligence, 90% dintre respondenți au fost de acord sau absolut de acord că angajații au probleme cu alcoolul, 48% - că avocații se confruntă cu problema consumului de droguri, 86% au vorbit despre depresia colegilor, iar 93% despre anxietatea lor în creștere.

Plângerea a fost depusă în luna august, iar în luna octombrie reprezentanții WorkSafe au sosit la sediul firmei de avocatură. Decizia privind amendarea companiei ar putea fi luată până la jumătatea lunii noiembrie. În cazul în care încălcările legislației muncii vor fi dovedite, persoanele responsabile din cadrul companiei riscă amendă de peste 285 mii de dolari.

Compania juridică internațională King & Wood Mallesons are sediul în Hong Kong, iar în birourile sale activează aproximativ 2.000 de avocați. Cele 27 de birouri KWM sunt situate în Asia, Australia, Europa, Orientul Mijlociu și America de Nord.

Sursa: pravo.ru