Curtea Europeană a Drepturilor Omului  a declarat, în data de 25 octombrie, drept inadmisibilă cererea Business-Investiții pentru Toți S.A. și Boris Yampolskiy v. Republica Moldova. Cererea viza sechestrul aplicat de autoritățile naționale asupra unui cont deschis de unul dintre reclamanți la cel de-al doilea reclamant.

Potrivit paginii agentului guvernamental, în iunie 2000, societatea de investiții a semnat un contract de depozit cu un client, care a fost denumit ”deponentul nr. 66”. Contractul nu conținea numele clientului, ci doar semnătura acestuia.

În legătură cu acest fapt, la 20 decembrie 2005 autoritățile naționale au intentat urmărire penală privind spălarea banilor prin intermediul contului deschis de ”deponentul nr. 66”.

În februarie 2006, printr-o încheiere judecătorească a fost autorizată aplicarea sechestrului asupra banilor ce figurau în contul respective, fiind sechestrată suma de peste 240 mii de dolari SUA, care cuprindea depozitul inițial și dobânzile acumulate.

În februarie 2007, societatea de investiții (primul reclamant) a primit o scrisoare prin care Boris Yampolskiy (al doilea reclamant) a indicat că el este clientul cu care a fost încheiat contractul din iunie 2000. Acesta solicita închiderea contului și retragerea sumei depozitului și a dobânzilor aferente, însă semnătura de pe scrisoare în mod vizibil se diferenția de cea din contract.

La scurt timp, societatea de investiții l-a informat pe Yampolskiy despre imposibilitatea de satisface cererea lui, din cauza sechestrului aplicat de către autorități.

În aprilie 2007, Curtea de Apel Chișinău a respins drept inadmisibil recursul Business-Investiții pentru Toți S.A. și Boris Yampolskiy împotriva încheierii prin care s-a dispus sechestrul. CA a respins recursul deoarece cererea nu era susceptibilă de recurs, iar reclamanților le lipsea calitatea procesuală în cadrul urmăririi penale privind spălarea banilor.

În iulie 2007, autoritățile din Rusia l-au audiat, efectuând o comisie rogatorie, pe Boris Yampolskiy. Bărbatul a recunoscut că nu cunoștea cine a semnat contractul de depozit din iunie 2000 și celelalte documente bancare, nici cine a depus banii în cont.

Ulterior, reclamanții au solicitat de la autoritățile din Moldova să claseze urmărirea penală și să restituie suma sechestrată, dar fără succes.

La CtEDO, reclamanții au invocat încălcarea Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, afirmând că sechestrul îndelungat al banilor încalcă dreptul la respectarea bunurilor lor. De asemenea, societatea de investiții a susținut că spălarea banilor nu a constituit o infracțiune la momentul semnării contractului din iunie 2000 și, în plus, acea infracțiune nu era caracteristică speței. De asemenea, compania s-a plâns de durata urmării penale.

Al doilea reclamant, Boris Yampolskiy, s-a plâns de încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție, considerând că decizia Curții de Apel prin care s-a respins recursul privind aplicarea sechestrului era nemotivată.

Inițial, CtEDO, luând în considerație decesul celui de-al doilea reclamant și interesul legitim al soției sale în menținerea cererii, a recunoscut substituirea defunctului cu aceasta în procedură.

Cu referire la plângerea societății de acțiuni, Curtea a notat că nu a fost contestat de către părți că banii depuși în cont nu aparțineau primului reclamant, fiind doar un depozitar. Compania nu și-ar fi justificat afirmația potrivit căreia interesele sale economice au fost afectate.

De asemenea, Business-Investiții pentru Toți S.A. nu a invocat niciun temei juridic în baza cărui ar fi obligat să restituie clienților săi sumele sechestrate în cadrul procedurilor penale privind spălarea banilor. Astfel, Curtea a constatat că societății de acțiuni îi lipsește statutul de victimă și a respins această parte a cererii fiind incompatibilă ratione personae cu prevederile Convenției.

Tot cu referire la societatea de investiții, Curtea a notat că nu a fost înaintată nicio acuzație penală împotriva acesteia și că nu ea a fost parte civilă în procedurile penale initiate de autorități.

Astfel, CEDO a declarat ambele plângeri ale companiei incompatibile ratione materiae cu Convenția și le-a respins.

În ceea ce privește plângerea celui de-al doilea reclamant (Boris Yampolskiy), Curtea nu a putut să concluzioneze că există suficiente probe potrivit cărora acesta era adevăratul proprietar al sumelor depuse în contul în litigiu. Astfel nu a fost dovedit statutul de victimă al bărbatului, fiind respinsă și această parte a cererii ca incompatibilă ratione personae cu prevederile Convenției.

Curtea notează că în privința acestuia, chiar presupunând că a respectat termenul de depunere a plângerii, nu a existat nicio încălcare a drepturilor sale garantate Convenție, iar plângerea este vădit nefondată.

Întreaga cerere, care viza cei doi reclamanți, fost declarată inadmisbilă de către Curte, în unanimitate.