Persoanele care obținut venituri din activitate necalificată cu caracter ocazional, adică zilierii, ar putea să fie obligați să se încadreze individual în sistemul public de asigurări sociale obligatorii, în bază de contract individual. Acesta va fi încheiat cu Casa Naţională de Asigurări Sociale.

Conform unui proiect înregistrat în Parlament, zilierii vor trebui să achite anual câte 2.148 de lei drept contribuție individuală de asigurare social de stat. Plata va fi făcută lunar, câte 1/12 din sumă, adică câte 179 de lei, până în data de 25 a lunii următoare lunii de gestiune. Suma se va achita pentru perioada în care persoana a exercitat activitate necalificată cu caracter ocazional.

În schimb, conform proiectului de lege, zilierii vor putea beneficia de pensie pentru limita de vârstă, dar și de ajutor de deces.

Amintim că, în luna septembrie a intrat în vigoare Legea privind exercitarea unor activităţi necalificate, cu caracter ocazional. Documentul reglemetează desfășurarea activităților necalificate doar în agricultură. Pentru aceste activități nu va trebui de semnat un contract individual de muncă, este suficient doar acordul de voință al părților.

Remunerarea stabilită pentru o zi de lucru a zilierului, adică pentru opt ore, nu poate fi mai mică decât cuantumul minim garantat al salariului pe oră în sectorul real, care în acest an, este de 15,44 lei pe oră.