Două sintagme din Statutul profesiei de avocat au fost declarate ilegale de către o instanță de fond, în cadrul unui litigiu dintre o apărătoare și Uniunea Avocaților.

Avocata a contestat în cadrul procesului câteva hotărâri ale Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, prin care i s-au restituit cereri prealabile pentru neachitarea taxei. Ulterior, reclamanta a solicitat ridicarea excepţiei de ilegalitate în privința sintagmelor ”pentru admiterea în profesie” şi din art.13 alin. (l) și sintagmei ”şi al taxei pentru examinarea cererilor de admitere în profesia de avocat” din art.42 lit. f) din Statutul profesiei de avocat, cu anularea acestor sintagme.

Apărătoarea a invocat că prin introducerea sintagmei ”pentru admiterea în profesie”, UAM şi-a depăşit competenţa, deoarece legea prevede expres faptul survenirii situaţiei de incompatibilitate la momentul exercitării profesiei de avocat, şi nu la etapele ce precedă aceasta.

Cealaltă sintagmă prevede perceperea taxei pentru admiterea în profesia de avocat, care constituie potrivit materialelor cauzei 5 mii de lei.

Reclamanta a mai invocat că cele două expresii contravin Legii cu privire la avocatură.

În luna septembrie, prima instanță a admis excepția de ilegalitate și a anulat cele două sintagme, iar UAM a declarat apel. Uniunea a pretins că hotărârea pronunțată de prima instanță reprezintă o imixtiune directă în autonomia organelor de administrare ale avocaților.

Instanța ierarhică a admis apelul și a constatat că instanţa de fond la emiterea hotărîrii contestate a interpretat eronat normele de drept procedural.

În speță, având pe rol cererea în procedura contenciosului administrativ și nu o pricină de drept comun, prima instanță, contrar prevederilor legale, a dispus prin încheiere admiterea demersului avocatei, fiind ridicată excepția de ilegalitate în privința sintagmelor ”pentru admiterea în profesie şi” din art.13 alin. (l) și sintagmei ”şi al taxei pentru examinarea cererilor de admitere în profesia de avocat” din art.42 lit. f) din Statutul profesiei de avocat. Curtea de Apel consideră că instanța de fond neîntemeiat a dispus suspendarea pricinii până la examinarea excepției de ilegalitate, deoarece, având pe rol cauza de contencios administrativ despre anularea actelor Comisie de licențiere a UAM, instanța urma să examineze pretențiile reclamantei prin adoptarea unei hotărâri pe fond, inclusiv prin prisma ilegalității pretinselor sintagme.

Potrivit Curții de Apel, prima instanță a interpretat şi aplicat eronat normele de drept procedural la emiterea încheierii de ridicare a excepției de ilegalitate, ceea ce a dus la emiterea netemeinică a hotărârii privind anularea celor două sintagme. Astfel Curtea de Apel a casat integral hotărârea primei instanțe, cu remiterea dosarului completului de judecată care examinează cauza de contencios administrativ.

Reclamanta este judecătoare și a depus cerere de amitere în profesie în baza art. 10 din Legea cu privire la avocatură, însă cererea a fost de mai multe ori restituită în baza hotărârilor Comisie de licențiere, pentru neachitarea taxei.

Potrivit art. 13 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, pentru admitere în profesie şi pentru exercitarea acesteia, avocatul urmează să nu se regăsească în vreunul din cazurile incompatibile prevăzute de Lege. Art. 42 lit. f) al Statului citat, stabilește că, Congresul stabileşte cuantumul taxelor pentru examenele de admitere la stagiu şi pentru examenele de calificare, cuantumul taxei pentru efectuarea stagiului profesional şi al taxei pentru examinarea cererilor de admitere în profesia de avocat.